Ce am învăţat din concertul de 1 Martie


(„Familia” nr. 4, apr. 2012)

Mărţişorul oferit în acest an melomanelor orădence de către orchestra simfonică a Filarmonicii a fost un concert cu muzică din filme hollywoodiene, dirijat de japonezul Shinya Ozaki. Urmând linia conturată la încheierea stagiunii trecute cu concertul de piese rock transpuse la orchestră, de data aceasta s-au interpretat piese din coloanele sonore ale unor filme faimoase, mai mult sau mai puţin valoroase, printre care „Scripcarul de pe acoperiş”, „Micul dejun la Tiffany’s”, „Vrăjitorul din Oz”, „Gladiatorul”, „Pantera roz”, „Forrest Gump” sau „Piraţii din Caraibe”.

Nu e nimic simfonic la un astfel de program, care s-ar încadra mai degrabă în ceea ce prin lume se numeşte, cu unul din omniprezenţii termeni englezeşti, easy listening sau, cum am zice noi, muzică uşoară (ceea ce-mi aminteşte de expresia bizară şi amuzantă a compozitorului avangardist Cornel Ţăranu adresată unui prieten care, în vremea studiilor sale la Conservatorul clujean, compusese un cvartet în stilul lui Bartók: „Asta e muzică uşoară!”). Muzica de film are rostul ei, dar aproape toată e, prin virtutea lucrurilor, ilustrativă, aşa că n-ar putea susţine ideatic şi estetic cu adevărat un concert de „muzică pură”, cum îi ziceau nemţii pe vremuri. Există, bineînţeles, şi excepţii, unii autori de muzică de film fiind atinşi din când în când de geniu, ca, de exemplu, Ennio Morricone, Vangelis, Lisa Gerrard, Eduard Artemiev („Călăuza”), Charles Chaplin („Luminile oraşului”), Patrick Doyle („Marile speranţe”, 1998), James Horner („Inimă vitează”) sau Rolfe Kent („Sora Betty”). Dar aceştia au lipsit din programul concertului orădean, dominat cel puţin prin faimă de Henry Mancini („Moon River”, „Pink Panther Theme”) şi de cameleonicul abonat hollywoodian John Williams, ale cărui surse de inspiraţie (să le zicem elegant aşa) din Bruckner şi Stravinsky sunt demonstrate pe YouTube de un clip faimos (sau care ar trebui să fie faimos).

De altfel, genul e deja vechi şi a fost onorat inclusiv de unii compozitori importanţi de muzică „serioasă”: Saint-Saëns (primul mare compozitor care a scris muzică de film, pentru „Asasinarea ducelui de Guise”, în 1908), Prokofiev („Aleksandr Nevski”), Şostakovici, Haciaturian, Honegger, Britten etc. Dar să lăsăm teoriile şi să ne gândim la aceste concerte din perspectiva unui extraterestru necontaminat de prejudecăţile şi locurile noastre comune. De ce trebuie să facă rabat de la repertoriul ei obişnuit, „serios”, o filarmonică dacă vrea să aibă succes la public? De ce trebuie să mergi la Filarmonică dacă vrei să asculţi rock sau muzică de film? De ce devine automat simfonică o muzică atunci când e cântată de o orchestră (aşa-zisul „rock simfonic”, deşi asta e cu totul altceva, deci chiar există, dar nu neapărat cu orchestră, cum argumentam la vremea respectivă în „Familia”)?

E totuşi de mirare indulgenţa de pe la noi faţă de kitsch, în timp ce faimosul critic muzical londonez Norman Lebrecht se indigna chiar recent din cauza unui cor englezesc care a adăugat cuvinte superbului Adagietto din Simfonia a V-a de Mahler. Ce-i drept, după ce am supravieţuit postmodernismului, nu ne mai oripilează excesiv astfel de experimente şi nici concertele noastre „simfonice” de easy listening care se iluzionează că aşa vor atrage publicul către muzica simfonică mare. Dar unele interesante abordări repertoriale ale dirijorului Romeo Rîmbu (Bruckner, Stravinsky, recent Şostakovici etc.) riscă astfel să rămână experimente izolate, nu să stimuleze diversificarea şi elevarea gustului publicului orădean (printr-un repertoriu care numai la noi e neobişnuit, în marile centre culturale ale lumii fiind monedă curentă inclusiv „clasicii secolului XX” – deşi aici discuţia e mai complexă, intervenind şi agasantele noastre limitări financiare).

În concluzie, ce învăţăm noi din practica acestor concerte mai mult decât accesibile şi, evident, de mare succes aici, în provincie:

  1. Femeile au nevoie (ca dar de Mărţişor) de o muzică mai lejeră şi mai plăcută, ele nu pot digera o muzică mai complexă decât, să zicem, cea a lui Hans Zimmer: o melodie drăguţă, acompaniată discret şi fără contraste. Unii savanţi încă studiază dacă ele au sau nu suflet.
  2. Muzica de film fără film devine şi ea plictisitoare cu timpul, aşa că la concertul viitor se vor pune în scenă şi filmele respective, cu actori de la Teatrul de Stat dacă n-avem copyright. De exemplu, ar fi interesantă astfel muzica din „Jurassic Park”.
  3. Muzica simfonică adevărată e neplăcută, plictisitoare şi nu atrage publicul. Se recomandă ca la filarmonici să se cânte altceva, mult mai distractiv, eventual prin unificarea secţiei simfonice cu ansamblul folcloric. În fond, însuşi Bach cânta şi pe la nunţi.
  4. Astfel, după câteva stagiuni de muzică de film, muzică pentru jocurile pe calculator şi tonuri de apel din telefonia mobilă, publicul orădean va cere spontan şi cu nesaţ să i se cânte capodoperele de acum câteva sute de ani ale unor morţi de care n-a mai auzit nicăieri, dar şi (mai ales) pe cele ale geniilor de azi: Sofia Gubaidulina, John Adams, Einojuhani Rautavaara şi Henri Dutilleux.

Am exagerat, ştiu. Dar nu mult! Şi nu din rea voinţă, fiindcă, pe de o parte, e de apreciat efortul din anii recenţi al Filarmonicii de a-şi diversifica oferta către diferitele categorii de public şi de a încerca să-l atragă spre sala de concert, dar n-ar trebui neglijate pericolele potenţiale din unele astfel de încercări. Un public educat n-are nevoie de momeli inconsistente şi nici nu se va educa prin acestea. Fiecare lucru e bun la locul lui.

Din păcate, acest concert din 1 Martie a prilejuit şi un eveniment extrem de trist şi dincolo de cuvinte: decesul la datorie al concertmaistrului Gavril Ardelean… Dumnezeu să-l ierte!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: