Călătorie în jurul meu


(„PHOTO Magazine”, nr. 64/2011, „Camera lucida„)

Există oameni în acelaşi spaţiu-timp cu noi care susţin că specia umană a ajuns un fel de excrescenţă toxică a planetei fiindcă s-a lăţit prea mult peste tot locul şi e singurul animal atât de ne-sapiens încât îşi distruge mediul de viaţă (poluare, exploatarea nesăţioasă a resurselor naturale, încălzirea globală etc.). Ce-i drept, există unele precedente/avertismente la scară redusă, de exemplu cum şi-au tăiat treptat locuitorii Insulei Paştelui toţi copacii, fiind nevoiţi apoi să se mănânce unii pe alţii din cauza degradării şi epuizării resurselor naturale. Putem avea însă dubii asupra propriului monopol al autodistrugerii, fiindcă şi alte specii pot să aibă un impact major, dacă nu chiar devastator, asupra mediului lor de viaţă (elefanţii, lăcustele şi altele).

Dar aşa ne place nouă să fim mai cu moţ până şi în vinovăţie, mai ales că soluţia propusă de grijuliii cu care am început acest text e un fel de „soluție finală” mai cool, mai frumos colorată, mai de secolul al XXI-lea, adică reducerea mai discretă a populaţiei umane. Oare de ce nu îşi aplică astfel de teoreticieni ideile asupra lor înşile, ca să dea exemplu masei de ignoranţi? Poate nouă ne place să fim mulţi, poate ne place să trăim în mizerie şi să ne distrugem habitatul, să stăm cu tencuiala crăpată şi căzută, cu pete pe tavan şi cu gândaci. E alegerea noastră, lăsaţi-ne în pace, nu ne mai faceţi binele cu forţa. Aţi vrut să avem toţi libertate, egalitate, fraternitate, atunci acceptaţi că nu toţi avem ţinuta, clasa şi eticheta fostei nobilimi, aşa că mai locuim şi cu calul în salon şi cu butoiul cu varză pe balcon. Nu e postmodern aşa, nu e cool?

Se zice că locuinţa lui Beethoven semăna cu un bârlog de urs: un haos de obiecte şi hârtii acoperea puţinele mobile, resturi de mâncare mucegăiau pe scaune, oala de noapte emana de sub pian, notaţii în creion decorau pereţii şi tocurile ferestrelor, iar bălţi de apă pe jos rememorau „duşul” în lighean al ilustrului chiriaş. Ei, da, dar acolo locuia Beethoven. Adică nu orice beţiv dintr-o mahala de azi îşi poate justifica jegul în care trăieşte prin astfel de analogii, fiindcă spiritul lui seamănă cu al lui Beethoven tot aşa cum seamănă o picătură de apă cu oceanul. E tot apă, în esenţă, dar… Iar pe de altă parte, unii stau în palate aurite, de neam prost (ca în filmul lui Woody Allen „Small Time Crooks”, ca să nu dau exemple româneşti), dar tot la oi, la răcnete şi la hăhăială îi trage aţa. Deci scroafa suită în copac nu înverzeşte şi nu capătă deprinderi frunzeşti, cu atât mai puţin nu fructifică nimic. Deci cum rămâne cu teoria influenţelor reciproce între ereditate şi mediu, între familie şi educaţie? Nu ştiu, sunt alţii mai pricepuţi, de exemplu cei care propun reducerea populaţiei umane ca soluţie la unele probleme ale populaţiei umane.

Xavier de Maistre, contemporan cu Beethoven, călătorea şi el în propria cameră, în timp ce era arestat din cauza unui duel. El a scris că o astfel de călătorie autoformatoare, ca un micuţ pelerinaj al lui Wilhelm Meister, e mult mai ieftină, deci e recomandabilă săracilor, infirmilor şi leneşilor. Un om cu o astfel de putere de observaţie şi ironie, care călătorea de fapt în el însuşi, nu putea fi decât conservator şi sceptic la demagogia sângeroasă şi stalinistă avant la lettre a revoluţionarilor contemporani, ca şi fratele său, faimosul „contra-revoluţionar” Joseph de Maistre.

Dezordinea şi mizeria din jurul nostru ne reflectă sau ne influenţează? Sau noi o reflectăm şi o influenţăm pe ea? În cazul lui Beethoven nu se aplică, fiindcă el a fost una dintre cele mai ordonate şi riguroase minţi muzicale din toate timpurile (şi din toate spaţiile). El nu trăia de fapt în acea cameră plină de boarfe şi de mizerie, ci în el însuşi, viaţa lui interioară şi artistică îi erau mediul real de viaţă (şi nici măcar nu le transfigura „din bube, mucigaiuri şi noroi”). Numai că el era un geniu. Ce îşi permite Jupiter, nu-şi permite şi boul.

La fel sunt şi sfinţii şi înţelepţii, conform acelei ziceri cum că înţeleptul se descurcă şi în iad, în timp ce prostul suferă şi în paradis. Sau, vorba unui înţelept oriental, degeaba cauţi pacea peste tot în afară dacă nu o ai deja, măcar ca sămânţă, în tine însuţi. „Tu nu m-ai căuta dacă nu m-ai fi găsit deja” (Pascal). Sau nu poţi schimba lumea până nu te schimbi tu însuţi, că altfel nu te ia nimeni în serios. Iată de ce e mai bună o călătorie în jurul tău însuţi, fiindcă e de fapt o explorare interioară. Oricum, orice călătorie din „marea trecere” e în realitate interioară (oglinda, reflectarea, bla-bla), numai să deschizi ochii. Iar aici poate interveni, printre alţii, artistul, fie el vizual, auditiv sau verbal. El a văzut mai multe sau înaintea altora, dar nu le poate povesti direct, ci doar cifrat în limbajul artistic, arătându-le doar direcţia ca să nu le răpească plăcerea descoperirii. Abia atunci şi ce e în jurul lor va înflori la adevărata sa semnificaţie, de mediu, adică de mijloc între om şi Dumnezeu.

Anunțuri

One response to this post.

  1. Oamenii au existat mereu, sau cel putin spiritul lor este inscris inca din perioada cand putini credeau in Eden si Iad .Binele si raul in definitia timpului nostru ..
    Contrafortele lumii mijlocii sunt doar ratiunea si obiectivitatea de accea nebunia colectiva e mai grava azi,tot de accea cauza determina efectul .
    „Noi numaram zilele,ei ne numara pe noi si restul numara numaratoriile” (Escape from Alcatraz” .
    Omul e o fiinta caruia ii este frica chiar si de umbra lui cu toate acestea ii este mai frica de necunoscut si de a se cunoaste pe el insusi ..
    Toti merita o sansa ..Toti au una .
    P.S.
    Frumos articol , mi-a placut .

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: