Cum ne aud alţii


Ce mai găsim noi bântuind pe net? De exemplu, o mai veche cronică de disc, din 1990, în „Gramophone”, una dintre cele mai importante reviste muzicale din lume, despre unele înregistrări din „epoca de aur” a Filarmonicii din Oradea, cu Acél Ervin şi Miron Raţiu dirijori (originalul aici). Adică despre marea noastră orchestră, cea cu nenumăratele turnee estivale în toată lumea, invariabil încununate de succes, conform protagoniștilor.

Ca să nu creadă cineva, cum s-a mai ofuscat câte unul pe la noi, că avem ceva cu maeştrii orădeni (fiindcă în provincie nimeni nu poate fi atins nici cu o floare, totul fiind perfect mai ales când eviţi termenele de comparaţie cu alţii), iată doar paragraful referitor la calitatea interpretării:

None of the performances is lacking in feeling: some of the faster movements dance a little heavily, but on the whole the style is convincing, and the players rarely make the mistake of reading greater profundities into slow movements than the composer seems to have intended. Ensemble, though rhythmically fairly strong, can be a little wobbly as regards tuning, and some of the recordings have a dull, musty flavour—oddly enough it’s the more recent ones that sound less pleasing. Still, these are relatively minor drawbacks, and the music—especially the C major and D minor symphonies (CD 0CD407)—can offer more than passing rewards.”

Adică: „Interpretările nu sunt lipsite de trăire: unele părţi rapide dansează cam greoi, dar în general stilul e convingător, iar interpreţii fac rareori greşeala de a vedea în părţile lente profunzimi mai mari decât pare să fi intenţionat compozitorul. Ansamblul, deşi puternic din punct de vedere ritmic, e uneori ezitant în privinţa acordajului (aoleu! – n. n.), iar unele dintre înregistrări au o tentă neclară/plictisitoare (dull) şi învechită/mucegăită (musty) (vai… – n. n.) – în mod ciudat, cele mai recente sună cel mai puţin plăcut (i-auzi evoluţie – n. n.). Totuşi, acestea sunt lipsuri relativ minore, iar muzica, mai ales Simfoniile în Do major şi în re minor (CD 0CD407), poate oferi nu doar satisfacţii trecătoare.”

Să mai remarcăm că în 1990 maniera de interpretare corectă stilistic a muzicii vechi era mai puţin răspândită şi acceptată în lumea muzicală internaţională, aşa că acum o cronică de disc similară ar suna probabil şi mai rezervat. A, staţi, că acum nici nu se mai fac înregistrări cu Filarmonica… În încheierea acestei pastile contra excesului de patriotism local, o vorbă în vânt: omul inferior dă toată vina pe alţii, iar omul superior învaţă din greşelile sale.

(„Familia” nr. 560-561, iul.-aug. 2012)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: