Ciocoii noi şi, evident, europeni


Apropo de asta (cheltuielile uriașe ale „aleșilor noştri” de la Bruxelles), iată mai jos un comentariu excepțional la ziare.ro, semnat cu pseudonimul Parsifal. Precizez, pentru cei spălaţi pe creier de comuniști, că aristocraţie înseamnă în greceşte pur şi simplu conducerea de către cei mai buni (din punct de vedere moral şi intelectual, după cum ziceau Platon şi Aristotel), mai ales înainte de apariţia criteriului averii, ceea ce a dus la apariţia oligarhiei, forma coruptă a aristocraţiei. Mai căutați şi citiți şi voi, că nu-i greu. Iată comentariul lui „Parsifal”: 

„Aduceţi aristocraţia înapoi

Aristocrații ghilotinați pe eșafod la revoluția franceză s-au comportat mai responsabil decât actuala clasă politică din lumea întreagă, care este în cârdășie cu escrocii care tipăresc hârtii colorate lipsite de valoare și se numesc bancheri. Adevarata putere economică este a oamenilor care inovează și care muncesc. Sub pretextul emancipării maselor de sub „tirania aristocrației” s-au comis abuzuri infinit mai grave și mai rele decât s-au întâmplat în tot restul istoriei. Toate crimele ultimului secol sunt datorate concepțiilor așa-zis egalitariste, în care o clică de demagogi pretinde că face dreptate. Tot ce a făcut aceasta clică, de oriunde s-ar fi instalat la putere, a fost să țină pentru ea tot ce era bun și să chinuie o planetă întreagă în numele unui bine invocat în mod fals. În momentul actual nu mai au de distrus decât unitatea familiei, restul a fost în întregime batjocorit. Oamenii nu mai știu ce este binele, ce este frumosul, sunt îndoctrinați sistematic că goana după profit este totul. Nu mai există nimic uman în lumea asta, este o lume condusă de bestii și mizantropi. Prefer greșelile unei aristocrații (educate în spiritul onoarei și tradiției precizarea mea) care are nevoie de supuși decât crimele unor ciocoi complexați care vor să se răzbune pentru o eră întreagă de frustrări și sunt în stare să sacrifice o planetă întreagă pentru megalomania lor. Cei care iau ostateci câteva zeci sau sute de oameni sunt numiți teroriști; cum să-i numim pe cei care au luat prizonieră întreaga comunitate omenească, în chip mincinos, sub amăgirea unui viitor mai bun? Aristocrații pot fi buni sau răi, clasa politică de azi este în totalitatea ei malefică și distructivă.”

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: