Dettingen „Te Deum”


(„Familia”, 2010)

În seara zilei de 21 noiembrie a avut loc la Bazilica romano-catolică din Oradea un concert festiv dedicat recentei beatificări a episcopului Bogdánffy Szilard. Sub bagheta profesorului Walter Kindl, şi-au dat concursul corul şi orchestra Catedralei romano-catolice din Timişoara („Chorus & Capella Ecclesiae Cathedralis Timisoarensis”), întărite cu muzicieni ai Filarmonicii timişorene, precum şi soprana Teodora Ciucur, basul Lucian Oniţă şi organista Silviana Cârdu. Corul a fost pregătit de Iosif Todea, iar programul a fost alcătuit din „Te Deum” în Re major pentru victoria de la Dettingen (1743) de George Frideric Handel (1685 – 1759), psalmul „Laudate Dominum” din Vesperae solennes de confessore în Do major K. V. 339 (1780) de W. A. Mozart (1756 – 1791), gradualul „Emitte Spiritum Tuum” în Si bemol major de compozitorul elveţian Franz Joseph Schütky (1817 – 1893) şi ofertoriul „Gloria et honore” (1818, pentru Missa sancta nr. 1 în Mi bemol major op. 75a) de Carl Maria von Weber (1786 – 1826).

Dincolo de festivism şi de promovarea bunelor relaţii cu Vaticanul, le revine istoricilor cinstiţi sarcina de a stabili pe cât se poate adevărul despre episcopul Bogdánffy Szilard, una dintre multele victime ale puşcăriilor politice comuniste: a fost acesta, cum argumentează unii, doar un şovin susţinător al organizaţiilor paramilitare antiromâneşti din anii 1930-1940, sau un real martir al credinţei creştine? Deocamdată, în acest cadru ne interesează strict concertul, care a fost remarcabil cel puţin prin programarea în premieră orădeană a celui mai grandios „Te Deum” al celui mai festiv compozitor (evident, nici un autor genial nu poate fi redus doar la o faţetă). Dar e  interesant cum lucrarea cea mai substanţială din concertul dedicat într-o bazilică romano-catolică omagierii unui episcop romano-catolic a fost compusă de un luteran pentru sărbătorirea unei victorii militare a britanicilor aparţinători de Biserica Anglicană.

La 27 iunie 1743, armata britanică şi aliaţii ei, sub comanda regelui George al II-lea şi a lordului Stair, învinseseră in extremis armata franceză la Dettingen, în Olanda. S-a zis pe atunci că însuşi regele, care era foarte nepopular în Anglia, a declanşat şi a condus asaltul decisiv, doar fiindcă de fapt calul său s-a speriat şi s-a năpustit orbeşte spre liniile francezilor, iar militarii englezi au luat asta drept un exemplu neaşteptat de eroism regal şi l-au urmat uluiţi şi entuziasmaţi, smulgând victoria. Oricum, la întoarcerea lui George al II-lea în Anglia s-a decretat o zi de mulţumire colectivă către Dumnezeu, iar lui Handel, fiind compozitorul Capelei Regale, i s-au comandat un nou „Te Deum” şi o cantată (Dettingen Anthem, „The King shall rejoice”) în cinstea evenimentului. Conform partiturii autografe, Handel a început lucrul la acest „Te Deum” în 17 iulie şi l-a terminat probabil până la 30 iulie, data la care a început Dettingen Anthem. Prima audiţie absolută a avut loc la 27 noiembrie 1743 la Capela Regală a palatului St. James din Londra, sub conducerea autorului şi în prezenţa regelui, a familiei regale şi a Curţii.

Probabil din cauza intervalului scurt în care a fost compus, dar şi a modului tipic de lucru al lui Handel, care de ceva vreme avea nevoie de mici „catalizatori” melodici pentru a-şi pune în mişcare forţa creatoare colosală (aşa cum Bach cânta din lucrările altora pentru a-şi stimula imaginaţia componistică), în „Te Deum” pentru Dettingen sunt numeroase incipit-uri melodice preluate dintr-un „Te Deum” de Francesco Antonio Urio, un franciscan italian născut prin 1631 şi mort pe la 1719, compozitor minor de muzică religioasă. Epoca era mult mai permisivă cu ceea ce obsesia modernă a originalităţii cu orice preţ ar numi plagiat. Cu excepţia copierii ad litteram, care era evident sancţionată, chiar se aprecia mai mult tratarea originală a unor materiale ale altora sau a unor teme devenite locuri comune, decât a temelor originale. Fragmentele de Urio sunt oricum doar ca nişte celule minuscule şi neesenţiale integrate în trupul gigantic şi incomparabil mai plin de viaţă al capodoperei lui Handel.

Dettingen „Te Deum” e o compoziţie cultică de dimensiuni medii, pe textul cunoscutului imn ambrosian, tradus în engleză conform practicilor Bisericii Anglicane. Constituită din 18 piese (coruri, majoritatea la 5 voci, şi solo-uri scurte pentru alto şi bas), lucrarea nu e dintre cele mai subtile ale lui Handel, dar exercită o fascinaţie aparte prin forţa ei directă, datorată sonorităţilor strălucitoare şi ritmurilor militare, deşi nici momentele lirice nu lipsesc. Remarcabilă e şi orchestraţia (dacă se poate folosi acest termen pentru o epocă în care scriitura cu adevărat orchestrală era încă în faşă), Handel realizând efecte antifonice şi subtile combinaţii între grupele principale de instrumente: suflătorii de lemn (oboi şi fagoţi), cele 3 trompete şi timpanii, respectiv corzile. Bineînţeles, conform concepţiei Barocului, aceste grupe trebuie să aibă o sonoritate aproximativ egală, de aceea se dublau când era posibil oboii şi fagoţii, ceea ce în concertul de la Oradea nu s-a realizat.

Au lipsit, de altfel, şi vocea de alto solistă, şi clavecinul indicat uneori pentru acompanierea mai discretă a unor momente solistice, şi trompeta a treia (numită pe atunci principale), a cărei linie a fost încredinţată în orchestra timişoreană în mod inexplicabil unui corn care nici nu s-a prea remarcat, în timp ce pentru vocile acute ale trompetelor I şi II (clarini) au fost folosite trompete moderne mici, cu pistoane, în scopul redării sigure a virtuozităţii impuse de partitură. Ar fi fost însă necesară o a treia trompetă, obişnuită, care ar fi făcut faţă uşor scriiturii mai simple şi în registru mai grav din partitură şi ar fi asigurat omogenitate de timbru grupului trompetelor. Când folosea corni în astfel de situaţii, Handel îi punea să dubleze la octava inferioară trompetele, ceea ce dă o altă sonoritate, un corn singur în toată lucrarea fiind o ciudăţenie în orice epocă.

Timpanii necesită o remarcă specială, ca instrument „militar” cu rol deosebit pentru forţa şi exuberanţa multor momente ale acestui „Te Deum”, dar, în mod incredibil, tânărul timpanist timişorean din concertul de la Oradea i-a folosit cu o delicateţe diafană, de multe ori abia audibil (!), ca şi cum i-ar fi fost frică să nu-i zgârâie, darmite să-i spargă. Se zice că un bun timpanist e una din garanţiile unei bune orchestre, dar nimic nu s-a auzit în acea seară nici din tremolourile copleşitoare scrise şi nescrise, cu atât mai puţin din acele fioriture improvizate specifice Barocului care fac unul din deliciile interpretărilor corecte stilistic şi pline de viaţă. De altfel nici abordarea generală a lucrării nu a excelat prin măreţie, forţă, strălucire şi simţire, deci nici despre corectitudinea stilistică n-avem ce discuta. Chiar dacă proporţiile şi efectivul ansamblului (25 de corişti şi 22 de instrumentişti) au fost similare practicilor din epocă, acesta a fost singurul element de autenticitate (probabil din considerente de economie). Dar poate că tocmai la astfel de lucrări festive ar fi fost nevoie de un ansamblu mai puternic, aşa cum nici Handel nu ezita să folosească la ocazii solemne (de ex., la Cantatele pentru încoronare)!

Astfel de interpretări care nu ştiu sau nu vor „să citească printre rânduri” muzica sunt inevitabil lipsite de autenticitate şi de foc viu, la mii de ani-lumină de versiunile adevărate, cum sunt cele datorate lui Trevor Pinnock cu The English Concert, lui Stephen Layton cu Academy of Ancient Music şi altora. Un concert cu Dettingen „Te Deum” care începe (şi continuă mai tot timpul) într-un mezzo forte neutru, fără nuanţe şi impact (contrar sfatului lui Rimski-Korsakov de a capta de la început atenţia auditorului fie prin pianissimo, fie prin fortissimo) îşi ratează scopul şi nu are cum să genereze entuziasm sau să copleşească, ci doar să dezamăgească şi să obţină un succes de stimă pentru efortul de a aborda astfel de capodopere rare.

Handel nu e în nici un caz schematic, neutru şi pompos! Unul dintre cele mai extraordinare coruri care s-au scris vreodată e tocmai din această lucrare, şi anume „To Thee Cherubim and Seraphim”, cu o artă a gradaţiei extraordinară şi cu transa entuziastă generată de zecile de repetări ale cuvintelor  continually şi holy (textul integral e „To Thee Cherubim and Seraphim continually do cry: Holy, holy, holy Lord God of Sabaoth!”). E un efect  magistral pe care doar curajul şi măiestria unui foarte mare compozitor puteau să-l inventeze, să-l stăpânească şi să-l fructifice. Cât s-a transmis în concertul de la Bazilică din acest entuziasm nebun şi din ţesătura strălucitoare de voci şi instrumente? Şi rămâne veşnica întrebare: de ce se tot dau concerte în incinta prea mare a Bazilicii, al cărei ecou excesiv  învălmăşeşte mai ales claritatea unei astfel de muzici preponderent polifonice (şi nu numai)? Păcat că s-a cântat astfel, dar bine că s-a cântat totuşi.

Cât despre restul programului, au fost lucrări dintr-un cu totul alt univers sonor, mai „omenesc, prea omenesc”. Interesant cum la acestea s-a putut uneori să se cânte şi cu suflet şi nuanţat, nu ca la „pomposul” şi „superficialul” Handel. De remarcat excelenta interpretare, rafinată, nuanţată şi sensibilă, fără stridenţele atâtor soprane, oferită de Teodora Ciucur, mai ales în frumosul „Laudate Dominum” de Mozart. Ca o concluzie generală asupra acestui concert, nici nu era greu să se evite unele expediente inutile şi să se cânte mai cu vlagă şi mai nuanţat pentru a fi beneficiat de o interpretare acceptabilă şi mai cu muzicalitate, mai ales a grandiosului „Te Deum” handelian, dincolo de autosuficienţa provincială şi chiar în lipsa autenticităţii stilistice pe deplin informate şi trăite referitoare la muzica Barocului şi a clasicismului, care încă e o necunoscută pe la noi, după decenii de studii şi practică de concert din restul lumii.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: