In memoriam Ervin Acél


(Familia, 2006)

Deschiderea stagiunii simfonice 2006-2007 a coincis cu comemorarea dirijorului Ervin Acél, decedat cu o lună înainte (şi înmormântat în Kőszegszerdahely, localitatea ungară unde se stabilise de câţiva ani). Concertul comemorativ s-a desfăşurat cu participarea dirijorului Emil Simon, a pianistei Dana Borşan şi a corului filarmonicii pregătit de Lászlóffy Zsolt.

Originar din Timişoara şi absolvent al Academiei de Muzică „Ciprian Porumbescu” din Bucureşti şi al Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj, Ervin Acél a beneficiat de profesori de talia marilor dirijori Constantin Silvestri şi Antonin Ciolan. După trei ani petrecuţi la pupitrul orchestrei Filarmonicii din Botoşani, Ervin Acél a fost din 1963 până în 1991 (când a fost „lustrat” de contestatari – dar „despre morţi, numai de bine”) dirijor permanent al Filarmonicii orădene. În această perioadă a activat doi ani şi ca director muzical la Opera de Stat din Istanbul.

După ce a fost director şi dirijor principal al Orchestrei Simfonice din Szeged (Ungaria), Ervin Acél a revenit din 1999 la pupitrul orchestrei orădene. Activitatea sa concertistică s-a desfăşurat nu numai în ţară, ci şi în alte ţări europene, în Japonia şi America, realizând peste 40 de înregistrări. În ipostază didactică, el şi-a împărtăşit experienţa prin cursuri de măiestrie susţinute la Oradea, Roma, Assisi, Szeged şi, din 1996, la „Musikseminar” din Viena.

Concertul comemorativ a cuprins Concertul nr. 5 în Mi bemol major pentru pian şi orchestră op. 73 (1809) şi partea a doua („Marş funebru”) din Simfonia a III-a în Mi bemol major „Eroica” op. 55 (1804) de Ludwig van Beethoven (1770-1827), precum şi două fragmente din Requiem-ul în re minor KV 626 (1791), ultima capodoperă, neterminată, a lui Wolfgang Amadeus Mozart (1756-1791): „Rex tremendae” şi „Lacrimosa”.

Programul a părut alcătuit cam în pripă, mai ales că grandoarea triumfală a concertului beethovenian s-a nimerit ca nuca în perete la o ocazie ce se voia comemorativă. Interpretările sentimentale ale acestor piese, cu licenţe romantice în tempo şi dinamică faţă de stilul clasic, precum şi rodajul încă inexact între muzicieni (poate erau şi „sechele” de după pauza estivală) au dezamăgit ţinând cont de cartea de vizită de până acum a lui Emil Simon, unul dintre cei mai reputaţi dirijori români contemporani.

Nimeni din partea Filarmonicii nu a suflat o vorbă despre cel comemorat, doar programul de sală oferea câteva date despre context şi despre biografia artistică a lui Acél. Printre acestea, şi un mesaj din partea compozitorului Adrian Iorgulescu, ministrul culturii, în care se spunea, mai mult decât encomiastic, că „viaţa nu i-a fost, mereu, ocrotită de suferinţă, neînţelegere şi intrigi mărunte ale unor breslaşi fără orizont. Dar maestrul, truditor neobosit, făuritor a ceea ce astăzi înseamnă Filarmonica de Stat Oradea, a trecut netulburat peste ingratitudine, fără ostentaţie, fără vocaţia martirajului, susţinut de competenţa sa profesională, de dragostea sa pentru muzică, de dragostea sa pentru oameni” etc., etc.

Dincolo de toate, aplauzele publicului ridicat în picioare la finalul concertului s-au adresat de bună seamă cu respect memoriei dirijorului Ervin Acél. Dumnezeu să-l ierte.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: