Animale potenţiale (1)


Atunci când Borges şi Woody Allen au ajuns, în decursul expediţiei lor prin Africa ecuatorială, aproape de izvoarele fluviului Zair, unde legendele locale spuneau că mai trăieşte monstrul Abukwuzela, cel al cărui nume nu poate fi rostit, s-au întâlnit brusc, la un colţ de junglă, cu Hašek şi Daniil Harms, care se aflau într-o expediţie paralelă şi independentă prin Mongolia, în căutarea viermelui morţii Ollgoi-Khorkhoi. Erau primele fiinţe omeneşti (în afară de Allen, de canibalii Mbakumba şi de promoterii de pachete de asigurări contra morţii subite a sugarului) pe care le vedea după şase ore de când plecaseră de-acasă spunându-le nevestelor că se duc până jos la abeceu să ia o pâine, aşa că Borges i-a spus emoţionat lui Allen:
– Uite că oamenii nu-s chiar aşa de dezgustători, chestie pe care te rog să-mi aminteşti să i-o demonstrez soacră-mii când ne întoarcem şi-mi mai reproşează că mă uit la meci în loc să schimb gresia din balcon cu una mai la modă.
– Eşti cam subiectiv, Georgie, dar e de înţeles după ce te uiţi de şase ore pe net numai la clipuri cu Britney Spears şi varianta evreiască a reclamei la Budweiser.
– Păi nu mă uit tot timpul, că n-avem semnal wireless peste tot.
Harms a intervenit prompt, atrăgându-mi atenţia:
– Vezi că divaghezi înainte de masa de prânz şi ai uitat să ne introduci şi pe noi mai bine în istorisire.
A, da, deci Borges i-a zis lui Allen:
– Uite doi oameni, sau doi scriitori, sau doi monştri Abukwuzela, rămâne de văzut. Ce căutaţi voi în acest mirific colţ de pădure ecuatorială în care pericolul pândeşte la tot pasul, iar lăcomia omului alb n-a pus piciorul până acum (un pas mic pentru om, dar imens pentru omenire)?
Hašek a replicat:
– În primul rând bună ziua sau bună seara, ce-o fi, că de pe la ora 12.43 nu se vede lumina soarelui sau a lunii. Unde vă sunt manierele, că doar nu suntem în pădure! Deci, stimaţi tovarăşi, noi suntem în căutarea viermelui morţii mongol Ollgoi-Khorkhoi, al cărui scuipat arde carnea omului şi a cărui înfăţişare îţi întoarce stomacul pe dos, ţi-l spală bine-bine, mai ceva ca o clismă, şi ţi-l pune la loc împăturit cu grijă. Nu cumva sunteţi dv.?
– Nu cred, a replicat Borges, dar oricum nu suntem în Mongolia, ci aproape de izvoarele fluviului Malawi…
– Zair, l-a corectat discret Allen.
– Adică în sudul Franţei? s-a mirat Harms. Mişto!
– Nu, în Africa! a exclamat Borges, trăgându-şi o palmă de stupefacţie, ocazie cu care a întrerupt cina unui grup de ţânţari.
– Eu ţi-am mai spus că hărţile savanţilor sovietici sunt utile în şedinţele de partid, dar mai puţin pentru căutarea viermelui morţii Ollgoi-Khorkhoi, a bombănit Hašek.
– Păi asta am dat şi eu de înţeles în poemul omagial „Mânca-mi-aţi”, că de-aia m-au şi deportat, a răspuns Daniil Harms. Numai că în Siberia nemaifiind locuri decât în picioare, m-au repartizat ceva mai încolo, în Alaska, după ce mi-au dat un număr de ordine şi m-au pus pe o listă de aşteptare.
– Păi nu ne-aţi vândut Alaska după o noapte de beţie în grup la Vegas? s-a mirat Allen de vastitatea cunoştinţelor lui istorice.
– Ba da, dar ăia cu care am avut eu de-a face erau nişte funcţionari mai vechi, în pragul pensiei, care nu ştiau, fiindcă încă nu primiseră circulara respectivă, a replicat grăbit Harms. Dar lasă astea, că n-au mare legătură cu subiectul povestirii, iar cititorul s-a plictisit de mult să mai aştepte apariţia vreunui alt monstru sau vierme monstruos în monstruozitatea lui monstruoasă.
Într-adevăr, oricât ar părea de greu de crezut, întâlnirea celebrilor exploratori a prilejuit, la focul de tabără care le-a fost organizat pe loc, următoarea rememorare a animalelor legendare pe care le-au întâlnit în aventuroasele lor expediţii. Faptul că Hašek era de aproape 30 de ani redactor la revista „Lumea animalelor”, la care era obligat prin contractul de muncă să scrie zilnic despre câte un animal fără să se repete, n-are nici o legătură cu speculaţiile unor răuvoitori invidioşi ca Heuwelmans, cum că Hašek inventează animale ca să aibă bani de bere. Deci, pregătiţi-vă să fiţi uluiţi şi înfioraţi… Uhuuuu!… Şi luaţi notiţe. Va urma.
Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: