O ţară şi doi grădinari


(comentariu actual si azi, respins atunci de la publicarea in „Jurnal bihorean”)
Am fost (sau mai suntem?) ţara cu doi preşedinţi. „Şi n-au învins.” Versul lui Jebeleanu se potriveşte mai mult ambelor tabere politice decât proclamaţiile victorioase şi bombastice cu care ţopăiau şi ciuruiau încă din seara votului pentru al doilea tur al prezidenţialelor.
Cât de mare să fie foamea de contracte cu statul şi frica de procese ca să te grăbeşti să-ţi clamezi victoria deodată cu adversarul, cu o emfază pe măsura urii revărsate în campania electorală? Cât de impresionantă e o victorie la o diferenţă infimă şi cât de europeană arată o ţară în care se contestă mereu rezultatul alegerilor pe motiv de fraudă, aşa cum şi la fotbal pierdem mereu numai din cauza arbitrilor? Hoţul strigă „Hoţii!”. Câştigă cine numără mai multe voturi.
Românii normali, care nu s-au îmbogăţit în câţiva ani cât generaţiile de capitalişti occidentali, sperau că odată cu turul doi se va termina în sfârşit circul abject din campania electorală, care atinsese abisuri de turbare ce nici în anii 90 nu păreau posibile (au mai evoluat şi mijloacele). Spectacolul sinistru al dezbinării, transferat în societate de pe ecranele unor televiziuni, ar fi cazul să înceteze. Nu pentru a avea liniştea şi consensul clamat de manipulatori şi hoţi ca să nu fie deranjaţi, ci pentru a ne mai putea da bună ziua fără să ne întrebăm pe care l-am votat, fără a ne eticheta unii pe alţii şi pentru a ne trăi vieţile.
De unde atâta entuziasm pentru nişte jocuri ce se aranjează în culise e de neînţeles când nu eşti atârnător pe lângă vreo gaşcă prin care se speră accesul la funcţii publice. După fiecare rând de alegeri urmează împărţirea prăzii, totul se şterge cu buretele şi începe de la zero barat (ce se poate construi aşa e clar), iar echipa de zgomote e numeroasă şi trebuie răsplătită. Mai ţineţi minte faimosul „algoritm” de pe vremea Convenţiei Democratice, prin care chiar şi aşa a durat luni de zile până s-au împărţit funcţiile între aliaţi? Acum, cu imensa coaliţie contra naturii îndreptată împotriva unui singur om (mişto program politic), le-ar fi luat ani până să-i sature pe toţi!
Oameni buni, copiii nu sunt aduşi de barză. Desemnarea conducătorilor în ţări din zona gri dintre două mari sfere de influenţă nu e lăsată la voia întâmplării şi a capriciilor mulţimii. Tabăra pro-rusă şi tabăra pro-americană sunt împinse în faţă în funcţie de negocieri la care poporul nu e invitat şi nu se ştie ce ar avea de câştigat. Majoritatea partidelor de la noi au fost inventate şi infiltrate de securişti pentru a fi sub control. Ideologiile şi principiile nu mai înseamnă nimic, liberalismul e o amintire de pe vremea lui Ionel Brătianu, doctrina populară şi centru-dreapta sunt o pălărie sub care pot fi atraşi oportuniştii guvernării viitoare, iar social-democraţia e o glumă condusă de inşi cu averi fabuloase.
Trist e că trebuie să tot alegem răul mai mic, suntem puşi să ne urâm între noi ca să se îmbogăţească ei şi credem promisiunile lor deşarte. Mai bine să nu mai aşteptăm nimic de la ei, ci să ne ajutăm unii pe alţii, cu respect, cu seninătate, poate chiar cu iubire. Atunci şi societatea va arăta altfel, luminoasă, curată şi împăcată, iar ei se vor juca între ei, izolaţi undeva în lumea lor dementă de la tembelizor.
Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: