Festivism cu jumătate de normă


 Din episodul anterior: Filarmonica orădeană şi-a serbat joia trecută împlinirea în cursul acestui an (în februarie, dar nu contează) a 60 de ani de la înfiinţare, prin concertul şi festivitatea de deschidere a noii stagiuni simfonice. La final s-au ţinut discursuri oficiale pline de realizări şi s-au înmânat diplome unor muzicieni care au servit filarmonica mai multe decenii. Şi-acum, unul din leoparzii din spatele gardului astfel vopsit: cadoul la aniversare din partea finanţatorului, adică a Consiliului Judeţean, e reducerea la jumătate a normelor coriştilor. Chestie de care ei ar trebui să se bucure, fiindcă acum câteva luni se intenţiona desfiinţarea corului pe motiv de economie şi criză.
 În perioada interbelică, una de înflorire economică şi culturală, nu-i aşa (deşi era şi atunci criză câţiva ani), circula o anecdotă ruptă din viaţă cu un ministru inept care a vrut să facă reduceri la filarmonica bucureşteană pe motiv că ăia din orchestră trag chiulul şi nu cântă tot timpul într-un concert. Şi lui Enescu i s-a propus reducerea numărului de membri din cvartetul de coarde înfiinţat de el, cu soluţia ca membrii rămaşi să cânte mai tare ca să suplinească lipsa celorlalţi.

 N-ar putea şi coriştii noştri, recent sărbătoriţi împreună cu ceilalţi filarmonişti, să cânte mai tare? În fond, la ce ne trebuie cor, că nu cântă la fiecare concert (ăsta a fost un argument în vederea desfiinţării)? Atunci, ori cântă toată lumea la fiecare concert, corul dublând de exemplu la unison instrumentele orchestrei în simfonii, ori desfiinţăm corul şi facem o mare economie, iar când se programează oratorii sau alte compoziţii cu cor să cânte instrumentiştii din orchestră, ce, ei n-au gură?
 Are rost să pomenim de tradiţia corală din Oradea, de Hilaria şi Camerata Felix, sau de rostul şi necesitatea muzicii corale? Oare ar râde factorii de decizie locali de absurdităţile de mai sus sau vorbim limbi diferite? Ce înseamnă muzica pentru un contabil, tot costuri, facturi, salarii şi balanţă de plăţi şi cheltuieli? Dar pentru un politician ce înseamnă, doar fundalul unor întâlniri cu alegătorii în campania electorală?

 Ar fi facil să dăm vina pe educaţia precară, inclusiv muzicală, care face ravagii în societate, iar aleşii reprezintă această societate. Prinţii care se înconjurau de artişti, îi înţelegeau şi îi susţineau, nu mai sunt de actualitate în epoca top-modelelor şi a fotbalului. Distracţia sonoră a „prinţilor” de azi se rezumă la genuri mai puţin solicitante şi la muzica populară aşa cum e ea deformată de orchestrele populare ce încă prosperă, fiind una dintre moştenirile comunismului.
Însăşi ideea de orchestră de muzică populară e un non-sens, inventat de colectivismul uniformizator al primilor ani de comunism. Folclorul autentic (care nu e deloc de dispreţuit, ci dimpotrivă, atât artistic, cât şi istoric) e ceva intim, iar jocurile la hora satului erau cântate de câţiva lăutari, nu de zeci de violonişti, taragotişti şi saxofonişti care revarsă la unison torente de „virtuozitate” contrare caracterului improvizatoric şi deschis al practicii săteşti autentice. Dar corul trebuie redus, deşi coriştii nu-şi prea pot completa veniturile la nunţi, cântând învârtite de Bach.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: