Un blogger vrea cenzură


Pe blogul lui, în anul de graţie 2009, un blogger român se arată nemulţumit că „internetul este un teritoriu al nimănui, o zonă de libertate absolută” şi că „internetul, prin deschiderea sa, a început să fie folosit şi în România pe scară largă şi a ajuns să concureze tot mai mult cu mediile clasice de comunicare”. Acest om, care crede că libertatea, deschiderea şi concurenţa sunt nasoale, e fostul premier Adrian Năstase.
Înţelegem frustrarea lui faţă de „gherila digitală” care l-a susţinut pe contracandidatul său Băsescu în campania electorală din 2004, ca o voce a poporului contrapusă manipulărilor din presa oficială şi controlată de puterea de atunci, adică de actualul blogger Năstase. Că şi pe unele bloguri şi forumuri sunt manipulatori, calomniatori, mitocani şi agenţi de influenţă ai diverselor grupuri de interese sau servicii secrete e la fel de adevărat, după cum ei pot fi observaţi în mod egal şi în mass media tradiţionale, adică în ziare, la televiziuni şi radiouri.

Mai jenant pentru fostul premier, ministru de externe şi preşedinte al Camerei Deputaţilor unei ţări membre a UE şi NATO e reflexul comunist de a blama libertatea de expresie. Oamenii sunt mai inteligenţi decât îi cred foştii activişti comunişti şi pot face diferenţa între înjurăturile gratuite dintr-un comentariu anonim de pe un site şi dezbaterile argumentate. Ce nu vor să admită comuniştii e tocmai această libertate a omului de a alege ce e credibil, care duce în timp la autoreglarea pieţei şi în acest domeniu.
Obsedat de controlul statului asupra cetăţeanului, Năstase propune reglementarea internetului. Probabil că pe el şi pe cei ca el îi roade foarte tare faptul că internetul e accesibil oricui şi că oricine poate să-şi expună părerile şi informaţiile pe un site sau un blog personal, care, când e fundamentat şi credibil, poate concura dozele homeopatice de informaţii bine filtrate sau manipulările grosolane ale trusturilor de presă controlate de bogătaşi care îşi au inevitabil interesele lor, uneori în tandem cu cei de la putere.

Sub pretextul că un CNA al internetului ne-ar proteja de manipulări, aceşti obsedaţi de control de genul lui Adrian Năstase ne cred cam proşti. Puteţi avea încredere în inteligenţa noastră, băieţi, fiindcă ea se va imuniza şi se va ascuţi tocmai prin confruntarea cu tentativele de manipulare inerente lumii reale (sau chiar asta vă deranjează?), dintre care una e exact intenţia voastră de a limita libertatea de exprimare. Sper că vremea Ministerelor Propagandei din nazism şi comunism a tecut pentru totdeauna.
Ce să aşteptăm însă de la bietul Năstase? Poate pasul următor, adică reglementarea discuţiilor de la om la om, ca să ne întoarcem la vremea lui Ceaşcă, în anii când îl înjuram pe Tovarăşu’ doar prin semne în camera de cămin studenţesc, fiindcă ni se puseseră microfoane după revolta de la Braşov din 1987 (nu e paranoia, am argumente evidente, le-am mai povestit în această rubrică, dar nu mai e loc acum şi pentru asta). Între timp, Năstase era deja de două ori ginere de mari demnitari comunişti şi, deşi tânăr, era trimis de tovarăşi la conferinţe internaţionale unde contrazicea acuzaţiile cum că drepturile omului nu erau respectate în România comunistă.

Anunțuri

4 responses to this post.

  1. E, na, omu’ atata stie, atata scrie. Oricum, ca vorbim, ca nu vorbim ce vrem si ce nu vrem la telefon, suntem inregistrati in mod egal si n-as fi prea sigur ca nu e urmarit „putin” si traficul si mesajele de pe net.

    Răspunde

  2. Posted by adriangagiu on 12 Septembrie 2009 at 6:29 pm

    Pai colegii lui au scos legea aia cu ascultarea telefoanelor si cu „pastrarea” e-mailurilor, prin febr. sau martie. Acum parca am auzit ca s-au trezit unii ca e neconstitutionala…

    Răspunde

  3. Multi venira… cum venira asa plecara…

    Nici macar „bravul” popor chinez nu reuseste sa puna calus Internetului in propria tara.

    Cenzura se face prin educatie, nu prin bici si beci. Asta e ce ii lipseste postului de pe blogul lui Bombonel si aici greseste. Cenzura e buna si utila, daca ea se manifesta la nivelul fiecarui individ, prin bun simt.

    Iar la bun simt nu se ajunge decat prin educatie.

    Un 7 ani de acasa pot fi primul pas!

    Răspunde

  4. Posted by adriangagiu on 13 Septembrie 2009 at 5:26 pm

    @atitudini: Corect!

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: