Ne-am retrogradat singuri (sau nu?)


fcbihor

După miliardele pompate ani de zile, timp în care suporterii îşi făceau încă visuri de promovare în Liga I, finanţatorii clubului FC Bihor (Consiliul Judeţean şi Consiliul Local) au decis să-l trimită, generoşi, în Liga a III-a.

E vorba de un club vechi de 50 de ani, care cândva producea mari talente, iar în anii ’80 putea fi învins doar prin mânării de Steaua, unul din cluburile departamentale comuniste (echipă mult-iubită şi a multor bihoreni de azi). Vă amintiţi sau vi s-a povestit meciul cu Steaua prelungit până să dea ăia gol, când spectatorii nu mai voiau să dea mingea ajunsă în tribune, iar stadionul era un vulcan de indignare la abuzurile regimului inclusiv în sport?

Întrebare: cine răspunde pentru miliardele tocate, când nu numai că nu promovăm, ci ne retrogradăm singuri? Unde sunt marii afacerişti bihoreni care să sponsorizeze sau chiar să finanţeze un club cu tradiţie? Fotbalul e şi o afacere, nu moft, fiindcă în oraşele cu cluburi mari vin turiştii, se vând tot felul de suveniruri cu echipa, dar nouă nu ne trebuie, renunţăm.

Am aruncat banii voştri pe fereastră, ei, şi? E ca la privatizările din anii ’90, după falimentarea întreprinderilor, când nimeni nu era de vină. Să vedem acum cine cumpără clubul în Liga a III-a, presupunând că excelenţii săi administratori şi finanţatori vor binevoi să-l vândă.

Oradea… Unirea Urziceni e campioana României, Internaţional Curtea de Argeş a promovat în Liga I, etc.

LE: S-au razgândit a doua zi! Jucătorii au acceptat reducerea contractelor lor cu 30 %. O telenovelă cu profesionişti.

Anunțuri

2 responses to this post.

  1. Posted by andriipopa on 19 Septembrie 2009 at 6:17 pm

    Nenea, e vorba de un club de peste 100 de ani…. Daca te uiti putin si pe stema vezi ca scrie mare pentru chiori „Fondat in 1902”

    Răspunde

  2. Posted by adriangagiu on 20 Septembrie 2009 at 10:30 am

    Scrie, ma ficior, da-i o exagerare. Primul club, CAO, ii din 1910, refacut in 1945 ca Libertatea si redenumit de mai multe ori, care a retrogradat si si-a cedat locul. FC Bihor e alt club, fostul Crisul, infiintat in 1958 si redenumit FC Bihor in 1972.
    Vezi si: http://fc-bihor.ro/?act=istorie
    PS – Ce facem joi cu Rapidul?

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: