Excelenţei Sale Domnului Carl Ditters, baron von Dittersdorf


Excelenţă,
Vă scriu de la Grosswardein, oraşul transilvan unde v-aţi petrecut cinci ani din tinereţea Domniei Voastre, ca să vă anunţ în posteritate un rarissim concert dedicat de filarmonica de aici creaţiei Domniei Voastre, după 236 de ani de când aţi părăsit aceste meleaguri în căutarea unei soarte mai bune, ceea ce s-a şi întâmplat potrivit meritelor artistice ale Domniei Voastre. Concertul a avut loc în marea Bazilică de stil baroc întârziat pe care nu aţi apucat s-o vedeţi construită şi care e o incintă uriaşă, cu ecou pe măsură, dar decorul somptuos ne face mereu să trecem cu vederea astfel de nimicuri ce se interpun în calea interpretării muzicale. Din program au făcut parte 4 arii sacre (mă veţi scuza, Excelenţă, că din cauza ecoului nu am înţeles nici un cuvânt din textele lor), precum şi, mai ales, Missa Solemnis în Do major pe care aţi scris-o chiar aici, din câte ştim azi, prin 1768 sau 1769, pentru o ocazie necunoscută nouă, în vremea când conduceaţi capela episcopului catolic Adam Patachich.
Concertul a fost dirijat de Doktor Franz Metz, un organist, Kapellmeister şi Musikwissenschaftler bănăţean stabilit de 20 de ani în Germania şi preocupat de muzica sud-est-europeană a secolelor XVIII-XIX, avându-i ca soli pe doamnele Nicoleta Colcear (soprano) şi Aura Tvarovska (alto) şi pe domnii Pataki Adorján (tenore) şi Gheorghe Roşu (basso). Solo-urile de vioară cu acompaniament de continuo din „Gloria” au fost interpretate con gusto de al nostru Konzertmeister, domnul Gavril Ardelean, iar corul, cam numeros faţă de efectivul instrumental, a fost bine pregătit de domnul Avram Geoldeş, rector musicae de aici.
Am remarcat în orchestraţia celor 4 arii prezenţa violei, ceea ce poate fi un indiciu că le-aţi compus mai târziu, fiindcă mi-am amintit de interdicţia cam bizară şi anacronică la care s-a supus şi tânărul Wolfgang Mozart cât a activat pentru arhiepiscopul Colloredo la Salzburg, conform căreia viola nu putea fi inclusă în acompaniamentul unei lucrări da chiesa. Interesantă e tratarea vocală diferenţiată a acestor numite arii, în una rolul solistic fiind rezervat sopranului, iar în alta basului, cu acompanierea de către celelalte voci ale cvartetului solistic, alta e de fapt un duet pentru soprano şi tenore, iar în ultima audiată aici alto beneficiind şi de intervenţii corale.
Aşteptam cu interes Missa Solemnis, mai ales ştiind că lucrările Domniei Voastre, contemporane şi comparabile în unele privinţe cu cele ale maeştrilor Joseph Haydn şi Wolfgang Mozart, nu mai au nici pe departe circulaţia de care s-au bucurat pe atunci şi până pe la începutul veacului al XIX-lea în Europa. Vă amintiţi, desigur, că primele două părţi ale Missei Solemnis s-au cântat şi la Frankfurt în Anno Domini 1792, în cadrul festivităţilor de încoronare a M. S. Imperiale şi Regale Franz al II-lea. Totuşi, dintre cele 19 misse ale Domniei Voastre, aceasta e singura tipărită în partitură până în ziua de azi (după mai multe seturi de ştime, căci manuscrisul n-a fost regăsit), de către editura germană Carus, acum doi ani. Orchestra cuprinde 2 oboi, 2 clarini (oder verdeutschet Trompeten), 2 tromboni ad libitum ce dublează vocile interioare din cor, 2 violini, basso per il violoncello, violone ed organo, precum şi timpani.
Despre stilul lucrării, tributar atât manierei galante, cât şi unor procedee contrapunctice de stile antico învăţate de la Fux prin intermediul lui maestro Bonno, mi-aş îngădui unele remarci, ca unul care tocmai îşi ocupă vremea cu definitivarea unei modeste compoziţii cu acelaşi titlu, la care se gândea de vreo 18 ani. Ştiţi, fără îndoială, că atât Kyrie cât şi Dona nobis pacem sunt rugăciuni în Ordinarium missae, dar le-aţi compus tot în stilul vesel (allegro) şi alert, cu trompete şi timpani, al lui papa Haydn din ocazii similare, acesta justificându-se candid că atunci când se gândeşte la lieber Gott îl cuprinde o bucurie de nedescris. Iată de ce m-a surprins, Excelenţă, ideea originală a tempo-ului lent şi solemn, contrar tuturor uzanţelor de atunci şi de mai târziu, din Gloria, adică tocmai din locul desfăşurării tradiţionale a entuziasmului.
Dar să-mi îngăduiţi să nu pricep rostul pomenitelor solo-uri virtuoze şi decorative de violină, ştiu că aţi fost un mare violonist, poate aţi cântat chiar Domnia Voastră aceste solo-uri sau poate i le-aţi dat lui Wenzel Pichl dacă missa s-a interpretat aici; totuşi e incomparabil rostul şi stilul solo-urilor extatice de violină din Benedictus compuse după vreo 50 de ani de tânărul Ludwig van Beethoven din Bonn, elevul lui Albrechtsberger şi al lui papa Haydn, în a sa Missa Solemnis. La fel, unisoni şi minore cromatico de la Domine Deus mi se par greu de explicat în acest context (cunoaşteţi, presupun, marele oratoriu „Der Messias” al inegalabilului maestru Händel, unde tot basul solo şi tot cu acompaniament de unisono în minore cântă despre cei care sunt „în valea umbrei morţii” etc.), iar fuga convenţională Cum Sancto Spiritu, cu salturile temei ei, o voi trece sub tăcere.
Reala încântare a adus-o însă Amen, fuga finală din Credo, în măsură ternară şi dintr-o dată cu adevărat măreaţă şi cu suflu larg, fără desele şi în rest obişnuitele fragmentări prin cadenze ale discursului muzical. E un pezzo la care se simte că nu v-aţi grăbit, ceea ce e atât de rar în general la maeştrii din toate şcolile, ba chiar ar fi meritat să insistaţi şi mai mult pentru a-i exploata până la ultimele consecinţe potenţialul grandios. Încă o dată bănuiesc că aţi avut la un moment dat sub ochi oratoriul mai sus pomenit al lui Händel, fiindcă am regăsit şi în fuga Domniei Voastre pasaje doar cu 2 violini, exact ca în formidabilul Amen (tot Amen) cu care se încheie acea capodoperă nemuritoare, căreia mai târziu tânărul Mozart i-a adăugat inutil clarineţi, corni şi tromboni.
Herr Franz Metz opina că e necesară readucerea în viaţa de concert a creaţiilor Domniei Voastre, care aţi fost alături de predecesorul Michael Haydn singurul nume muzical clasic de anvergură de pe aceste meleaguri: „Multe din materialele muzicale confiscate de la biserică prin anii 1947-1948 zac şi astăzi în pivniţele arhivelor naţionale. Nu se ştie exact ce anume poate fi recuperat în domeniul muzicii; în momentul de faţă nu există destui cercetători şi posturi înfiinţate pentru a rezolva această problemă”. Surprizele nu sunt excluse, iar datoria de a cerceta şi de a readuce în faţa publicului creaţiile Domniei Voastre şi ale lui Michael Haydn le revine în primul rând muzicienilor locali. Se aude că la anul, acesta din urmă va fi comemorat (să vedem cum) pentru cele două secole scurse de la moartea sa, printre altele filarmonica urmând să primească numele lui, deşi durata serviciului său aici a fost mult mai scurtă şi cu mult mai puţin impact decât în cazul Domniei Voastre.
Ştim că în iarna lui 1764, când aţi venit aici la vârsta de 25 de ani şi după alte câteva angajamente, unele chiar disputate, eraţi deja un compozitor şcolit de maestro Giuseppe Bonno şi un violonist desăvârşit, membru în orchestra teatrului Curţii de la Viena, după studiile cu Francesco Trani, îi cunoşteaţi pe cavalerul Gluck (cu care aţi fost în Italia) şi pe papa Haydn. Înainte de a veni aici vi se oferise un salariu de 1000 de guldeni ca prim-violonist al teatrului, dar noul director, contele Wenzel Sporck, n-a vrut să onoreze acest contract, aşa că graţie lui a putut înflori muzica la Grosswardein vreme de cinci ani prin intermediul Domniei Voastre şi pentru un salariu de două ori mai mic.
Aici aţi organizat capela episcopului, aţi compus opere, oratorii şi multă muzică instrumentală, aţi întreprins mici turnee pentru prospectarea unor angajamente mai bune şi v-aţi ocupat într-un fel şi de publicistica muzicală. Fiindcă se presupune că sunteţi autorul răspunsului polemic anonim din octombrie 1766 la un articol din presa germană ce lăuda compozitorii din Berlin în detrimentul celor de formaţie vieneză, printre care papa Haydn şi Domnia Voastră („Ditters a adus cea mai mare cinste naţiunii, întrucât e un bun compozitor, precum şi un mare violonist”, scriaţi acolo). De aici v-aţi mutat în 1769 la Breslau, la prinţul-arhiepiscop von Shaffgotsch, după ce, mulţumită intrigilor locale (cum că ţineţi reprezentaţii de operă în Postul Mare, deşi era vorba de oratorii), ansamblul pe care abia l-aţi pus pe picioare la Grosswardein a fost desfiinţat la ordinul împărătesei Maria Theresia (ar fi interesant de citit cum relataţi aceste evenimente în „Autobiografia” Domniei Voastre).
În schimb, ca să vă ţină la Breslau, arhiepiscopul Shaffgotsch v-a procurat în 1770 ordinul Pintenul de Aur (pe care îl aveau şi Gluck şi tânărul Mozart) şi v-a dat o funcţie administrativă pentru care, în iunie 1773, aţi fost înnobilat la Viena (în schimbul unei taxe), preluând numele localităţii inexistente Dittersdorf. Asta nu l-a împiedicat totuşi ca, după marile succese ale Singspiel-urilor Domniei Voastre la Viena, Berlin, Weimar şi în toată Europa, să vă dea afară în urma unor dispute în 1795, când aţi fost salvat de la mizerie prin găzduirea oferită pe timpul ultimilor 4 ani de viaţă de către baronul Ignaz von Stillfried, în sudul Boemiei.
Nu putem decât să sperăm că, după mai bine de 200 de ani, oraşul nostru se va dovedi mai atent sau măcar mai curios faţă de un maestro ce era onorat cu prietenia lui papa Haydn şi care, în cursul unuia din turneele sale la Viena, a făcut parte (la vioara a doua) din ansamblul de vis ce a interpretat pentru prima dată superbele şase cvartete dedicate de Wolfgang Mozart prietenului său mai vârstnic, acelaşi papa Haydn. Cu siguranţă vă e la fel de vie în memorie, Excelenţă, acea seară a anului de graţie 1784, când, alături de Domnia Voastră, papa Haydn era la vioara I, Mozart la violă, iar Vanhal la violoncel, seară memorabilă ce v-a stimulat atâta în compunerea ulterioară de cvartete.
Chiar dacă Viena îi are pe papa Haydn şi pe mai tinerii Wolfgang Mozart şi Beethoven, oraşul nostru, care totuşi nu e Viena, merită şi se poate mulţumi cu un Dittersdorf. Aşa că, sperând că nu v-am reţinut prea mult timp din eternitate, rămâneţi, Excelenţă, pe deplin convins de admiraţia (cu discernământ) şi de stima mea istorică.     Al Domniei Voastre, etc., etc.

(„Familia”, 2005)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: