Bă, europenilor!


 Fie vorba între noi, oamenii sunt cam superficiali şi urechişti, degrabă îmbiaţi la etichetare şi repede căzători pe spate la auzul unor descântece la modă, gen Europa, UE, democraţie şi altele asemenea, fără să se uite ce e în spatele lor. Pentru că li se pare mai importantă clisa pe care o vor frige sâmbătă decât felul în care se iau deciziile care le dirijează viaţa, mai ales că astea sunt la Bruxelles, la sute de kilometri, pe altă planetă, fără legătură cu grajdul nostru, nu?
 Pentru un oarecare purtător al burţii de bere nu are nici o semnificaţie faptul că peste 80.000 de reglementări aplicabile în UE, adică şi la noi, au fost decise numai de funcţionarii Comisiei Europene, adică de nişte domni care n-au fost aleşi şi nu au de dat socoteală. Pentru o tanti oarecare, cu burţi şi în faţă şi în spate, preocupată de soarta Elodiei, nu prezintă nici o importanţă că nu-l alege ea pe comisarul european din partea României, adică a ţării ei (ştiţi, un fel de cartier mai mare decât cel în care vă duceţi existenţa între piaţă, „abeceu” şi colegele de bârfă de pe scară). De altfel, distinsa doamnă habar n-are cine e el şi cu ce se ocupă.

 Pentru cocalarul care se plimbă prin magazine ca să-l admire fraierii într-o ţinută care nu cu mult timp în urmă ar fi fost considerată ridicolă, dacă nu chiar gay, nu contează că anul trecut 1263 din cele 1799 de directive europene emise au fost adoptate de funcţionarii aceleiaşi Comisii Europene în spatele uşilor închise, adică la secret. E mai importantă grosimea lanţului de la gât decât faptul că doar 132 de directive au fost decise de Consiliul de Miniştri şi de Parlamentul European împreună, iar o singură lege, una singură, a avut nevoie de vot majoritar în PE pentru a fi adoptată.
 Dar poate că nici pe diriguitorii majorităţii statelor membre UE nu-i interesează, fiindcă anul trecut ei au acceptat pe nemestecate fiecare lege servită de la Bruxelles. Aşa că, dacă tot nu mai sunt folosite la nimic, ia să desfiinţăm Parlamentul European şi parlamentele naţionale, să mai facem economii pe criza asta. Întrebare (sunt scutite „prinţesele” al căror ideal în viaţă e găsirea nuanţei perfecte de ojă şi a unui nou Iri): cât de democratică vi se mai pare UE?

 Câte ar mai fi de zis, şi despre responsabilitatea în faţa alegătorilor, transparenţa deciziilor şi salariile oficialilor UE. Deci, ce e de făcut pentru a o (re)democratiza? Bineînţeles, dacă mai e posibil şi dacă n-ar fi o contradicţie în termeni, iar declaraţiile ei de bune intenţii nu cumva sunt doar propaganda care să ne adoarmă şi să ne facă să acceptăm mai uşor noua Uniune Sovietică, vorba lui Bukovski.
Dacă UE a fost concepută ca instituţie democratică, de ce însuşi noul ei act fundamental, Constituţia rebotezată Tratatul de la Lisabona, nu mai e supus aprobării prin referendum de către popoarele Europei, adică exact de către cei cărora li se adresează, după ce a fost respins de francezi, olandezi şi irlandezi? Şi-atunci, ce legătură mai au costumaţii de la Bruxelles şi Strassbourg cu noi, românii, ungurii, nemţii, francezii, irlandezii şi ceilalţi? Că noi cică i-am votat, măcar pe unii dintre ei. Ce vor ei şi ce vrem noi? Păi, de ei nu ştiu, dar noi îl omagiem pe Michael Jackson.

Anunțuri

2 responses to this post.

  1. 80000 de reglementari? Nu-s cam multe? Si ce au reglementat asa intr-o veselie functionarii aia? Lungimea firelor mele de par din nas? Sau cumva la care capat sa sparg oul fiert cand il mananc? Sau cu care mana e „corect politic” sa te stergi la fund?

    Răspunde

  2. Probabil si asta. 😉 Aici se includ si tot felul de standarde de produse si alte „recomandari” comunitare.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: