Hienele


759px-hyena_in_masai_mara1

Întotdeauna m-am întrebat de ce există ştiri cu lux de amănunte despre accidente, crime şi violuri. Care e utilitatea lor pentru individul care le află şi pentru societatea din care face el parte? Cu ce ajută să aflăm că o babă dintr-un sat de nu ştiu unde a fost violată de nepotul beat întors de la discotecă (satele au discoteci, deşi câmpurile nu mai au sisteme de irigaţii, dar ce contează)? Sau că doi „cunoscuţi capi ai lumii interlope” (expresie ce spune multe) de nu ştiu unde „şi-au reglat conturile” rupând în bătaie nişte rivali la fel de cunoscuţi?

De accidente ce să mai zicem: o maşină a intrat într-un pom, vine reporteriţa isterică, ia declaraţii stereotipe de la oameni îndureraţi sau de la martori care cască gura ca la urs în loc să ajute dacă au cu ce sau să facă loc celor care au, de exemplu SMURD-ului. Iar în lipsa unor astfel de evenimente majore pentru morbizii redacţiilor, să nu uităm ştirile de sezon cu înecaţii estivali de la scăldat, copacii rupţi sau căzuţi după fiecare furtună, inundaţiile de primăvară şi, ca bonus, cutremurul minor şi banal din sâmbăta asta.

Am auzit explicaţia anemică după care astfel de ştiri sunt necesare ca să ne avertizeze asupra pericolelor potenţiale (pe care le reprezintă nepoţii beţi, cămătarii şi maşinile). Dar reporteriţele isterice nu pun problema aşa, subliniind măsurile de precauţie pe care ni le-am putea lua înainte ca aşa ceva să se petreacă (de exemplu, să nu bem, să nu facem nepoţi, să nu luăm bani cu împrumut şi să nu ne urcăm în maşină). Nu, de fiecare dată ni se serveşte obişnuitul ghiveci de sânge pe asfalt, plânsete, declaraţii identice (martorii care n-au mai văzut în viaţa lor aşa ceva, poliţia care va întreprinde cercetări, medicii care fac tot posibilul). În ţările civilizate ţi se spune că s-a produs un accident în locul cutare şi poţi ocoli pe ruta cutare, ca să nu se blocheze circulaţia.

Altă variantă de justificare pentru ororile ce ne împut mintea graţie presei e că aşa află, chipurile, rudele despre nenorocirea care i-a propulsat la celebritate pe eroii ştirii respective. Deci nu-i sună poliţia, salvarea, martorii sau supravieţuitorii, ci trebuie să se uite în fiecare zi la ştirile de la ora cinci (şi nu numai) ca să afle dacă nu cumva bunica a fost violată de nepot ca aia din Suceava (să zicem), dacă vărul n-a fost tăiat de ţigani cu cagule ca ăla din Constanţa sau dacă vreunul dintre cunoscuţi, fraţi, cumnaţi, colegi, în general oameni, nu şi-a făcut maşina armonică în vreun stâlp ca ăla din Lugoj.

Justificarea producătorilor de ştiri e că „asta se cere”, ca întotdeauna când e vorba de vreun „curat meşteşug de tâmpenie”, vorba lui Creangă. Aceste hiene mediatice se hrănesc din nenorociri şi le comercializează. Ele suferă când nu se întâmplă nimic catastrofic, fiindcă nu au subiecte (le-am văzut la lucru, ştiu ce spun). Dar e un cerc vicios: asta se cere pentru că aproape numai asta se dă, aşa că mediocrii care formează statistic majoritatea populaţiei sunt expuşi zilnic la impregnarea cu mizerii, hrănindu-le gustul josnic pentru bârfă şi capra vecinului, precum şi imaginaţia pentru viitoarele subiecte de ştiri. Plus că speriindu-i mereu, îi poţi stăpâni. Ca de obicei, alegerea e a fiecăruia dintre noi.

(Jurnal bihorean, 30 apr. 2009)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: