Demagogie reprezentativă


Când vrei să te angajezi, ţi se verifică studiile şi dai un concurs specific postului respectiv, fie că e de femeie de serviciu sau de programator la NASA. Numai ca să dai legi ţării şi ca să le pui în aplicare ca ministru sau preşedinte nu trebuie nici şcoală, nici selecţie: ocupanţii posturilor de cea mai mare răspundere în stat sunt desemnaţi (cel puţin teoretic) prin vot universal, egal, direct şi secret. Ia să dea şi ei examene de competenţă pe post!
Nu ştim ce votăm. Nu ştim totul despre biografia, caracterul şi competenţele candidaţilor, decât minciunile servite în campania electorală. Şi în ce calitate votăm? Mă pricep la finanţe ca să votez pe cineva care poate va ajunge în vreo comisie parlamentară de buget-finanţe? Votul celui care se pricepe e egal cu votul celui care habar n-are, dar îi place zâmbetul candidatului sau a fost mituit cu făină, ulei sau bani ca să-l voteze. Şi care mai e controlul alegătorilor asupra aleşilor după votare? Zero, din cauza nesimţirii „aleşilor” şi a nepăsării alegătorilor: suntem lipsiţi toţi de conştiinţă civică, adică ne-am obişnuit cu mizeria. Democraţia reprezentativă e un sistem minunat, dar nu pentru lumea de azi, ci pentru oameni educaţi, responsabili, corect informaţi şi care au respect faţă de aproapele lor.

Cică am avut acum primul vot uninominal. Daţi-mi voie să râd (hahaha). E într-adevăr un mic progres faţă de listele cu anonimi de până acum, adică măcar candidatul s-a mai plimbat prin cartier ca să-l cunoască lumea, iar buletinele de vot au avut pagini mai puţine, că era câte un singur candidat de la fiecare partid. Dar redistribuirea voturilor în cadrul partidelor a readus într-un fel surprizele vechilor liste, catapultând în forul legislativ inşi clasaţi pe locurile trei-patru. Prietenul (din partid) la nevoie se cunoaşte.
Ce contează astfel de amănunte când au fost aleşi direct unii cercetaţi de DNA şi unul chiar arestat? Oare cum va decurge ancheta în cazul proaspătului parlamentar din arest? Obiectiv, evident. Noii lui colegi se vor milostivi de el şi vor stopa ancheta, ca pentru Năstase, ca să nu voteze noul parlamentar din arest prin videoconferinţă, în caz că n-are şi el vreo nepoată săritoare ca Norica Nicolai.

Soluţia atâtor probleme e să ne facem toţi parlamentari. N-ar fi mişto să ne angajăm pe bază de liste făcute de prieteni, apoi să dormim la servici sau să chiulim din greu, să avem cazare plătită la hoteluri deşi avem locuinţe, să ne vedem de afaceri în timpul serviciului, să ne stabilim singuri salariul, pensia şi maşina, sau să hotărâm tot noi dacă e cazul să ne cerceteze justiţia?
În democraţia ateniană nu erau alegeri, demnitarii erau de obicei traşi la sorţi, nu se cheltuia cu buletine de vot şi campanie electorală. Ar fi oricum mai bine să ne amintim de pragmatismul cinic al anticilor decât de frazeologia nerealistă a apreciatului gargaragiu iluminist Montesquieu, cum că alegătorii sunt pe rând guvernanţi şi guvernaţi sau că la vot poporul e suveran şi îşi alege servitorii de la guvernare. Rămâne de văzut dacă de la pretinsa democraţie de acum (pretinsa autoritate a mulţimii manipulate) ne vom îndrepta spre noocraţia lui Platon (autoritatea înţelepţilor) sau spre „Idiocraţia” lui Mike Judge.

(Jurnal bihorean, 9 dec. 2008)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: