O, ponei frumos


Scandalul poneiului roz cu zvastică în fund şi al diverselor erecţii cu care Institutul Cultural Român reprezintă artistic imaginea României la New York şi prin alte zări nu poate decât să ne bucure, fiindcă în sfârşit mai interesează pe cineva şi ceva legat de artă. Vorba vine, fiindcă e tot ceva conex cu sexul şi politica, două teme majore pentru orice bou contemporan.

Au sărit de curs în sus ambele tabere, unii blamând mizeriile expuse şi cerând demisii, alţii ironizând incultura şi comunismul primilor. Şi unde e adevărul? Dincolo de ei, vorba unui serial, fiindcă arta din diferitele epoci şi stiluri e o imagine a stărilor omului, aşa că angoasa şi confuzia ce proliferează în arta contemporană sunt la antipodul idealului clasic de armonie şi echilibru. De aici şi responsabilitatea artistului: ce induce în minţile şi sufletele oamenilor? Criza artei actuale survine şi din absolutizarea tehnicii, a limbajului neapărat inedit, în detrimentul unui conţinut care să-l ridice pe receptor deasupra experienţelor lui comune. Triumful materiei asupra spiritului.

Mai mult, una din marile tâmpenii ale secolului trecut e „estetica urâtului”. Cică Picasso a dat odată o declaraţie la poliţie în urma unui jaf, iar după portretul robot al infractorului pe care l-a creat el, poliţia a arestat o călugăriţă, turnul Eiffel şi o maşină de spălat. Distrugerea tradiţiei artistice europene a dus astfel la dispariţia conceptului esenţial de frumos şi la invazia snobismului (nimic nu mai e tranşant bun sau rău, frumos sau urât, ci „interesant”). Iar cel mai interesant aspect din artă e acum personalitatea artistului, cu toanele şi preconcepţiile lui, nu adevărurile universale pe care le transmite eventual prin mijloace artistice. „Nu e moartă lumea zeilor şi a spiritelor naturii, moarte sunt sufletele voastre”, a zis iniţiatul Goethe.
De ce au atâta răspândire şi susţinere inclusiv financiară pornografia sau filmele horror şi cu violenţă? De ce se spunea în tradiţiile omenirii că demonii se hrănesc literalmente cu emoţiile negative ale oamenilor? Cine preferă sublimul şi cine preferă mizeria? Ghici ghicitoarea mea.

Iar mass media îi bagă pe gât consumatorului modern receptiv şi dependent „idei primite de-a gata”, vorba lui Flaubert, luându-i treptat discernământul. Avem telecomandă, dar dacă mai toţi sunt la fel, ce să alegi? Iar manipularea se bazează pe slăbiciunile şi orgoliile noastre. Sigur că pesimismul e mai comod, fiindcă e în sensul distrugerii sistemului, al creşterii entropiei (dezorganizării) lui. Ca să te ridici e nevoie de efort.
Arta nu mai trebuie să fie o imitaţie banală sau chiar urâţită a realităţii comune. „Misiunea artei e să creeze bucurie şi nu se poate crea artistic decât în bucurie şi pace sufletească. Iar pacea se obţine prin renunţare” (Brâncuşi). „Eu apreciez arta prin conştiinţa sa. Voi o apreciaţi cu atât mai mult cu cât e mai inconştientă. Într-o operă de artă obiectivă, creatorul nu-şi expune ideile direct prin cuvinte sau semne, ci prin intermediul unor sentimente pe care el şi le trezeşte conştient şi metodic, ştiind ce face şi de ce o face” (Gurdjieff).
În concluzie, aţi cumpăra şi v-aţi pune pe perete în sufragerie erecţiile şi felaţiile patronate de ICR?

(Jurnal bihorean, 16 oct. 2008)

Anunțuri

One response to this post.

  1. De obicei nu dau comment-uri pe bloguri dar postul tau m-a fortat sa o fac. Felicitari pentru site!

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: