Ciocoflenderul de onoare


Cel mai mare ciocoflender din lume (are 1,90 m înălţime) şi-a adăugat-o la lista cetăţeniilor de onoare şi pe cea din partea Oradiei. În cadrul festiv(ist) al serbărilor de Ziua Europei (că de proclamarea independenţei României în aceeaşi zi nu ne mai pasă), Consiliul Local i-a acordat lui Florin Piersic (cel original, tatăl tenebrosului dar talentatului junior) diploma de cetăţean de onoare.

Ceea ce a început solemn, printr-o „laudatio” citită (că e substantiv feminin) de Lucian Silaghi, directorul Teatrului de Stat, nu putea continua la fel în prezenţa popularului actor, a cărui proverbială limbariţă a monopolizat ceremonia timp de vreo oră, revărsând ardelenisme cu umor peste consilierii încântaţi să-şi mai tragă nişte popularitate din trena marelui actor clujean. Piersic a vorbit, ca de obicei, despre orice, de la scandalul din fotbal de la Cluj şi până la fosta sa căsnicie cu actriţa orădeancă Széles Anna, a doua lui soţie şi singura legătură cu oraşul nostru.

De fapt, de ce e Piersic cetăţean de onoare al Oradiei, ce a făcut el în mod special pentru acest oraş? Fiindcă ceea ce a făcut în film, teatru şi televiziune e pentru toată lumea, de la scenete burleşti gen „Un pedagog de şcoală nouă” la „western-urile” româneşti cu Mărgelatu şi Şaptecai, sau faimoasele roluri de compoziţie din „Oameni şi şoareci” şi „Zbor deasupra unui cuib de cuci”. Sigur că Piersic e şi un om deosebit, plin de suflet, de emoţie, de umor, într-un cuvânt de viaţă, aşa cum mulţi nu sunt nici la 20 de ani (el are 72), chiar dacă uneori îi cam place să se joace de-a cabotinul, sau mai sare peste cal cu glumele, că doar e un om viu, nu un zombie corect politic. Dar de aici şi până la a gira cu faima lui faima altora tocmai în campania electorală nu e cam exagerat?
În afară de a afirma complezent, printre divagaţii, că Oradea a însemnat foarte mult pentru el şi că e prieten cu Petru Filip şi Mihai Groza (el, care e prieten cu toată lumea), din păcate Piersic s-a lăsat indirect angrenat, ca şi prin alte oraşe, într-o campanie de imagine care e inevitabil parte a actualei campanii electorale, chiar dacă s-a ratat ocazia de a fi plimbat cu „cel mai modern tramvai din lume” (poate că o să ne ocupăm cu altă ocazie şi de gogoşile astea, până atunci îmi amintesc doar că nu la Viena am văzut cele mai faine tramvaie, după cum ne împăunăm acum, ci la Ulm, un orăşel german mai mic şi mult mai frumos decât Oradea, cu tramvaie superbe – şi nepăzite).

Prin 1815, Beethoven, german de pe Rin stabilit la Viena de vreo 20 şi ceva de ani, a fost numit cetăţean de onoare al capitalei Imperiului Austriac. Nu pentru că era cel mai mare compozitor al lumii, ci pentru o serie de concerte de binefacere dirijate de el în acea perioadă în beneficiul veteranilor şi al văduvelor de război din campaniile anti-napoleoniene. Comentariul sarcastic şi laconic al lui Beethoven la primirea distincţiei a fost: „Nu ştiam că sunt la Viena şi cetăţeni de ruşine”. La Oradea, în schimb, sunt numai cetăţeni de onoare. Doar copacii o duc mai greu, mai ales în centru, în schimb gunoaiele prosperă, iar circulaţia e greoaie, dar afacerile înfloresc, mai ales cele cu atât de generosul buget public. La bună vedere, ciocoflenderilor!

(Jurnal bihorean, 13 mai 2008)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: