Centenar Sigismund Toduţă


Concertul vocal-simfonic de joi al Filarmonicii de Stat din Oradea a fost dedicat integral creaţiei lui Sigismund Toduţă (1908 – 1991), în semn de omagiu la împlinirea centenarului naşterii unuia dintre cei mai importanţi compozitori români din secolul XX. Acesta a fost de bună seamă motivul principal al programării acestui concert, altfel muzica românească fiind practic neglijată de instituţiile noastre de profil, nu numai la Oradea.

Programul a cuprins Divertismentul pentru orchestră de coarde (1957) şi oratoriul „Mioriţa” (1958), lucrare prezentă acum pentru prima dată la Oradea, şi s-a desfăşurat sub bagheta lui Romeo Rîmbu şi cu participarea Corului Filarmonicii pregătit de Lászlóffy Zsolt şi a trei solişti vocali: soprana Ramona Eremia, altista Ana Rusu şi tenorul Alexandru Mânzat. Concertul a fost prezentat de directorul artistic Corneliu Cristea şi de rectorul Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj, Adrian Pop.

Personalitatea compozitorului, muzicologului şi profesorului Sigismund Toduţă este una dintre cele mai pregnante. Seriozitatea şi exigenţa atitudinii sale faţă de muzică şi-au pus amprenta pe o întreagă şcoală de compoziţie şi muzicologie dezvoltată la Cluj, oraşul unde şi-a desfăşurat cea mai mare parte a carierei componistice şi didactice. Studiile lui asupra muzicii vechi, inclusiv la Roma şi materializate şi prin unul dintre primele doctorate în muzicologie de la noi (1938), şi-au pus amprenta decisivă asupra formaţiei sale neoclasice, cu predilecţie pentru polifonie şi o atenţie deosebită acordată formei muzicale.

Toduţă a aplicat tehnici componistice neobaroce şi neoclasice unui material melodic şi armonic modal, din ce în ce mai cromatizat pe parcursul carierei lui, derivat din folclorul românesc. Această îmbinare de universuri muzicale complet diferite poate părea azi uşor incongruentă ca principiu, cu toată marea măiestrie cu care a fost realizată. Dar Toduţă a obţinut prin aceasta şi o recuperare a etapelor, asimilând în muzica românească faze pe care evoluţia ei istorică specifică nu le-a cunoscut.

Aceste trăsături se manifestă evident în expansivul Divertisment pentru orchestră de coarde, al cărui modalism diatonic atinge un maxim de expresie lirică profundă în partea a doua, precum şi în oratoriul „Mioriţa”, lucrare ambiţioasă, pe măsura subiectului ei definitoriu pentru spiritualitatea românească. Abordarea e aici tragică, nelipsită de o uşoară tentă expresionistă şi pe alocuri cu un aer comun cu Cantata profană de Bartók. Lucrarea e extrem de interesantă, în primul rând prin armonia modală cromatizată şi prin orchestraţie.

Corul s-a arătat la înălţimea dificilei sale sarcini, dar soliştii au fost în general depăşiţi de situaţie, cu intonaţii şi timbru de operă, de multe ori inaudibili cu excepţia altistei. Sala a fost ocupată cam pe jumătate, dezinteresul publicului orădean pentru valorile culturii contemporane româneşti spunând multe despre oraşul nostru şi nu numai. Detalii despre concert şi implicaţiile sale vor urma în revista „Familia”.

(Jurnal bihorean, 5 apr. 2008)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: