Omul nou


Cum îl poţi prosti pe om? Uşor, ar zice unii. Imposibil, ar zice alţii, pentru că e deja prost. Dar ce poţi să faci cu prostul? El are mâini, picioare, muşchi, creier – exact, îl poţi folosi. La muncă, nu la întins mâna! Dar cine munceşte de plăcere (cu excepţia câtorva fericiţi în cazul cărora nu e muncă de fapt, fiindcă muncesc pentru ei, nu pentru noi)? Deci, omul trebuie dresat. Dar cum? Că dacă dai cu biciul te urăşte şi te muşcă pe la spate. Exact, să-l facem să creadă că slugăreşte pentru binele lui.

Pentru început, îi putem planta în căpăţână diverse himere şi alte ţeluri false, ca să creadă că pentru ele munceşte: haine de firmă, celulare şmechere, maşini străine, viloaie de neam prost, iahturi etc. În padocul cu oameni, acestea sunt considerate şi permise de acces şi de recunoaştere la diferitele niveluri ale jocului. Gonind după aceste fiţe, oamenii uită de ei înşişi, nu mai trăiesc în prezent, pe care-l sacrifică unui etern viitor idilic, şi „trag tare”, muncind fericiţi pe bani puţini şi îngrăşându-ne nouă conturile. A, nu, am greşit, sigur, noi doar de dragul productivităţii în sine şi de grija angajaţilor nu dormim noaptea şi ne străduim să le facem munca mai rentabilă, că aşa suntem noi, mai filantropi, bineînţeles.

O armă foarte eficientă a dresorilor de oameni e chiar orgoliul omenesc. „Prostul, dacă nu-i fudul, parcă nu e prost destul”, zicea un proverb, uitat ca mai toate tradiţiile, din fericire pentru noi. Aşa că îi atârnăm prostului tot felul de tinichele şi titulaturi pompoase pe cartea de vizită, ca să uite ce salariu mic are: marketing manager, area sales manager, department developer etc. Pe acelaşi principiu, îl facem să-şi cumpere un tricou de câteva ori mai scump numai pentru că e „de firmă”. Etichetele contează.

Pasul următor e că îi luăm timpul. Omul nou n-are timp de nimic, e mereu preocupat, important, grăbit la câte un „meeting” sau „training”, presat de termene şi prins în „n” proiecte, nedormit, cafeinizat şi fără cinci minute în care să se mai bucure relaxat de ceva. Sigur, n-are timp nici să se informeze ce-i pe lume, aşa că n-are păreri, ci recită ideile prefabricate pe care i le serveşte televizorul în timp ce mănâncă pe fugă. La politică se uită seara cu gura căscată, ca un suporter pe stadion, fără să se întrebe ce câştigă el de pe urma gargarelor politicienilor.

Scopul lui e să fie băgat în seamă, prin funcţie, telefon şi maşină ultimul tip, pentru care se îndatorează pe zeci de ani la bănci, menţinând în acelaşi timp sistemul acestora şi motivaţia lui de a trage la jug zeci de ani, iar un „dresor” care se face că-i cere părerea poate obţine orice de la el. Deci, omul nou nu face propriu-zis bani pentru el, ci slugăreşte pe datorie, şi doar iluziile lăcomiei îl fac să continue, trăind într-o lume imaginară, ca în Matrix.

„Munca l-a creat pe om”, ziceau fraţii Marx şi Engels. Ei, cine-o fi fost munca aia care avea nevoie de sclavi şi a ameliorat genetic populaţiile de Homo erectus pentru minele de metale rare din Africa, dacă e adevărat ce zic tradiţiile poporului Zulu şi inscripţiile din tăbliţele sumeriene descifrate de Zecharia Sitchin? Dar să n-o dăm în SF-uri, e mai călduţ în Matrix. Spor la muncă, tovarăşi, extremele se ating.

(Jurnal bihorean, 26 februarie 2008)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: