- Nu vreau să mă căsătoresc cu un zgârcit ca tine! Poftim inelul!
- Unde e cutiuța?

Un tip în autobuz se gândea:  ’Șefu’ nesimțit, colegii de tot rahatul, prietenii niște ratați, nevasta curvă…’

În spatele lui, cu un carnețel, îngerul păzitor își notează şi se gândește:

‘Ce dorințe ciudate. În fiecare zi la fel, dar ce pot face eu? Dorința-i dorință!’

Se întâlnește Ion cu Gheo.
- Mă Gheo, asară aproape că l-am văzut pe tată-tău.
- Doamne feri, d-apăi ce vorbă-i asta, mă Ioane? Ori l-ai văzut, ori nu
l-ai văzut,cum îi asta că aproape că l-ai văzut?
- Pai mă, tată-tău nu lucră în gară la Dej ?
- Ba da.
- Şi în echipa lui nu au salopete de-alea galbene cu numere pe ele?
- Ba da.
- Şi tată-tău nu are număru’ 55?
- Ba da.
- No, apăi d-aia zic, io l-am văzut pe ala cu număru’ 54.

Ion şi Gheo, trecuți bine de 80 de ani, stăteau în faţa casei pe băncuță şi povesteau. La un moment dat îl întreabă Ion pe Gheo:
- Mă, da’ cu sănătatea cum mai stai?
- Bine, zice Gheo, am avut numa’ niște probleme de memorie, da’ am găsit un doctor tare bun şi m-o tratat.
- Apăi, mă Gheo, zi şi mie cum îl cheamă pe doctoru’ cela, că şi io am probleme cu memoria.
- Păi, îl cheamă… stai aşa… cum îl cheamă… numa’ un pic, ca îți zic amu… Aaa, apăi cum se numește floarea aia micuță cu mijlocu’ galben şi cu petale albe?
- Apăi, aia-i margareta, mă Gheo.
- No, aşe, că bine zici… Margaretoooooo, cum îl cheamă pe doctoru’ ala?

English version:

- I don’t want to marry you, you cheap bastard! Here’s your ring!

- And where’s the box?

In a bus, this guy was thinking: ‘My boss – an asshole; my colleagues – full of it; my friends – losers; my wife – a whore…’

Right behind him, his guardian angel was taking notes, thinking: ‘Some strange wishes. Every day is just the same, but what can I do? A wish is a wish!’

- Hey, last night I almost saw your pa.

- How’s that, you almost saw him? You saw him or not?

- Well, your pa works at the train station, right?

- Right.

- And they have those yellow jackets with numbers on them, right?

- Right.

- And your pa is number 55, right?

- Right.

- Well, I saw number 54.

Two old geezers were chatting on a bench in front of the house of one of them.

- How are you, how’s your health?

- Fine, I only had some memory issues, but I found this very good doctor and he cured me.

- Tell me his name, I have memory issues, too.

- Well, what’s his name… hold on, I’ll tell you his name… Right away… Oh, yeah, what’s the name of this flower with yellow center and white petals?

- Well, that’s the daisy.

- Right… Hey Daisy! What’s the name of that doctor?

Here’s an excerpt:

A New York City subway train holds 1,200 people. This blog was viewed about 5,400 times in 2011. If it were a NYC subway train, it would take about 5 trips to carry that many people.

Click here to see the complete report.

1. Un hipiot se urcă în autobuz, se aşează lângă o foarte frumoasă şi tânără măicuță şi o întreabă: “Ce zici? Putem să facem sex?”
„Nu, sunt măritată cu Dumnezeu”. Şi, la următoarea staţie, se ridică şi coboară.
Şoferul de autobuz se întoarce către hipiot şi îi spune:
„Îţi spun eu cum să faci sex cu ea.”
„Cum?” întrebă hipiotul.
„Se duce la cimitir în fiecare marţi noapte să se roage, deci te duci acolo îmbrăcat cu o mantie albă, îţi dai cu o cremă albă pe faţă şi zici că eşti Dumnezeu”.
Hipiotul se duce la cimitir aşa cum i-a sugerat şoferul de autobuz, în prima marţi noaptea.
„Sunt Dumnezeu, îi zise el măicuţei, ţinându-şi faţa acoperită. Fă sex cu mine!”
Măicuţa îşi dădu acordul fără întrebări, dar îl rugă să facă doar sex anal, întrucât ţine la virginitatea ei . „Dumnezeu” a fost de acord, a trecut la treabă și, după ce a terminat, a sărit bucuros în sus, descoperindu-şi faţa:
„Ha-ha, ţipă el. Eu sunt hipiotul!”
„Ha-ha, ţipă măicuța. Eu sunt şoferul de autobuz”.

2. Învățătoarea își întreabă elevii ce le inspiră o năframă albă fluturată în vânt.
- Maria?
- O despărțire tristă pe peronul unei gări…
- Foarte bine, ai o fire sensibilă… Ionuț?
- În sfârșit pacea după un război sângeros…
- Da. Bulă?
- Ce?
- Ce îți inspiră ție o năframă albă fluturată în vânt?
- Adică cum… inspiră?
- Adică la ce te-ai gândi tu acuma, dacă eu ți-aș flutura o năframă albă în vânt.
- D-na învățătoare, io mă gândesc la pi*dă!
- Vai! Bulă! Cum poți să te gândești la așa ceva când flutură o năframă albă? Nu înțeleg!
- Apoi, d-na învățătoare, mie puteți să-mi fluturați și-un tramvai, că eu tot la pi*dă mă gândesc!

English version: 

1. In a bus, a hippie says to a young, beautiful nun: “How about you and me making love, what do you say?” She says: “No, I’m married to God.” And gets down at the next station. The bus driver turns to the hippie and says: “Listen, I tell you how to make love to her. Every Tuesday night she goes to pray in the graveyard. You go there wearing a white cap and pretend you’re God.”

Next Tuesday night, the hippie goes to the graveyard wearing a white cap and says to the nun: “I’m God. Make love to me.” The nun agrees, but asks him to make only anal sex, because she needs her virginity. The alleged “God” does his job and when finished jumps up and shouts happily: “Haha! I’m the hippie!” “Haha! shouts the nun. I’m the bus driver!”

2. The teacher asks children what does a white handkerchief waving in the wind suggest to them.

- Mary?

- A sad departure at the train station…

- Good, emotional… Johnny?

- Peace at last after a bloody war.

- Good. Bulă?

- What?

- What does a white handkerchief waving in the wind suggest to you?

- Suggest?…

- I mean what would you think about right now if I waved at you a white handkerchief in the wind?

- Ma’am, I’m thinkin’ ’bout pussy!

- Oh Bulă, how on earth could you think about such a thing when a white handkerchief is waving in the wind?!

- Well, ma’am, ya could wave even a train at me and I’m still thinkin’ ’bout pussy!

Există oameni în acelaşi spaţiu-timp cu noi care susţin că specia umană a ajuns un fel de excrescenţă toxică a planetei fiindcă s-a lăţit prea mult peste tot locul şi e singurul animal atât de ne-sapiens încât îşi distruge mediul de viaţă (poluare, exploatarea nesăţioasă a resurselor naturale, încălzirea globală etc.). Ce-i drept, există unele precedente/avertismente la scară redusă, de exemplu cum şi-au tăiat treptat locuitorii Insulei Paştelui toţi copacii, fiind nevoiţi apoi să se mănânce unii pe alţii din cauza degradării şi epuizării resurselor naturale. Putem avea însă dubii asupra propriului monopol al autodistrugerii, fiindcă şi alte specii pot să aibă un impact major, dacă nu chiar devastator, asupra mediului lor de viaţă (elefanţii, lăcustele şi altele).

Dar aşa ne place nouă să fim mai cu moţ până şi în vinovăţie, mai ales că soluţia propusă de grijuliii cu care am început acest text e un fel de “soluție finală” mai cool, mai frumos colorată, mai de secolul al XXI-lea, adică reducerea mai discretă a populaţiei umane. Oare de ce nu îşi aplică astfel de teoreticieni ideile asupra lor înşile, ca să dea exemplu masei de ignoranţi? Poate nouă ne place să fim mulţi, poate ne place să trăim în mizerie şi să ne distrugem habitatul, să stăm cu tencuiala crăpată şi căzută, cu pete pe tavan şi cu gândaci. E alegerea noastră, lăsaţi-ne în pace, nu ne mai faceţi binele cu forţa. Aţi vrut să avem toţi libertate, egalitate, fraternitate, atunci acceptaţi că nu toţi avem ţinuta, clasa şi eticheta fostei nobilimi, aşa că mai locuim şi cu calul în salon şi cu butoiul cu varză pe balcon. Nu e postmodern aşa, nu e cool?

Se zice că locuinţa lui Beethoven semăna cu un bârlog de urs: un haos de obiecte şi hârtii acoperea puţinele mobile, resturi de mâncare mucegăiau pe scaune, oala de noapte emana de sub pian, notaţii în creion decorau pereţii şi tocurile ferestrelor, iar bălţi de apă pe jos rememorau „duşul” în lighean al ilustrului chiriaş. Ei, da, dar acolo locuia Beethoven. Adică nu orice beţiv dintr-o mahala de azi îşi poate justifica jegul în care trăieşte prin astfel de analogii, fiindcă spiritul lui seamănă cu al lui Beethoven tot aşa cum seamănă o picătură de apă cu oceanul. E tot apă, în esenţă, dar… Iar pe de altă parte, unii stau în palate aurite, de neam prost (ca în filmul lui Woody Allen „Small Time Crooks”, ca să nu dau exemple româneşti), dar tot la oi, la răcnete şi la hăhăială îi trage aţa. Deci scroafa suită în copac nu înverzeşte şi nu capătă deprinderi frunzeşti, cu atât mai puţin nu fructifică nimic. Deci cum rămâne cu teoria influenţelor reciproce între ereditate şi mediu, între familie şi educaţie? Nu ştiu, sunt alţii mai pricepuţi, de exemplu cei care propun reducerea populaţiei umane ca soluţie la unele probleme ale populaţiei umane.

Xavier de Maistre, contemporan cu Beethoven, călătorea şi el în propria cameră, în timp ce era arestat din cauza unui duel. El a scris că o astfel de călătorie autoformatoare, ca un micuţ pelerinaj al lui Wilhelm Meister, e mult mai ieftină, deci e recomandabilă săracilor, infirmilor şi leneşilor. Un om cu o astfel de putere de observaţie şi ironie, care călătorea de fapt în el însuşi, nu putea fi decât conservator şi sceptic la demagogia sângeroasă şi stalinistă avant la lettre a revoluţionarilor contemporani, ca şi fratele său, faimosul „contra-revoluţionar” Joseph de Maistre.

Dezordinea şi mizeria din jurul nostru ne reflectă sau ne influenţează? Sau noi o reflectăm şi o influenţăm pe ea? În cazul lui Beethoven nu se aplică, fiindcă el a fost una dintre cele mai ordonate şi riguroase minţi muzicale din toate timpurile (şi din toate spaţiile). El nu trăia de fapt în acea cameră plină de boarfe şi de mizerie, ci în el însuşi, viaţa lui interioară şi artistică îi erau mediul real de viaţă (şi nici măcar nu le transfigura „din bube, mucigaiuri şi noroi”). Numai că el era un geniu. Ce îşi permite Jupiter, nu-şi permite şi boul.

La fel sunt şi sfinţii şi înţelepţii, conform acelei ziceri cum că înţeleptul se descurcă şi în iad, în timp ce prostul suferă şi în paradis. Sau, vorba unui înţelept oriental, degeaba cauţi pacea peste tot în afară dacă nu o ai deja, măcar ca sămânţă, în tine însuţi. „Tu nu m-ai căuta dacă nu m-ai fi găsit deja” (Pascal). Sau nu poţi schimba lumea până nu te schimbi tu însuţi, că altfel nu te ia nimeni în serios. Iată de ce e mai bună o călătorie în jurul tău însuţi, fiindcă e de fapt o explorare interioară. Oricum, orice călătorie din „marea trecere” e în realitate interioară (oglinda, reflectarea, bla-bla), numai să deschizi ochii. Iar aici poate interveni, printre alţii, artistul, fie el vizual, auditiv sau verbal. El a văzut mai multe sau înaintea altora, dar nu le poate povesti direct, ci doar cifrat în limbajul artistic, arătându-le doar direcţia ca să nu le răpească plăcerea descoperirii. Abia atunci şi ce e în jurul lor va înflori la adevărata sa semnificaţie, de mediu, adică de mijloc între om şi Dumnezeu.

“În primul rând, dacă deja bănuiești că ai o amantă, atunci mai mult ca sigur că așa e. Instinctul nu te înșeală, decât foarte rar și fără intenție. Iată câteva indicii care ar trebui să te pună pe gânduri.

• Află dacă o amantă s-ar putea integra în programul tău, astfel încât să nu afle soția. Dacă găsești o soluție, e posibil să ai deja o amantă.
• Vii obosit acasă și nu ai chef de sex cu soția. În cele mai multe cazuri, asta înseamnă că ai făcut deja sex, ceea ce ar trebui să te pună pe gânduri.
• Miroase-ți hainele. Dacă miros a parfum fin de femeie, ai o amantă. Dacă miros a transpirație, atunci nici n-ai cum să ai.
• Verifică-ți regulat telefonul. Dacă ai pe el mesaje amoroase, cel mai probabil ele sunt de la amantă, că de la soție sigur nu sunt.
• Numără-ți cât mai des banii. Dacă sunt anumite cheltuieli pe care nu le poți justifica în fața soției, e clar că ai o amantă.
• Începi să minți fără motiv. Dacă nu ești pe deplin sincer, e clar că ai ceva de ascuns.
• Vii foarte târziu acasă, deși de la serviciu pleci odată cu toată lumea.
• Ți-a dispărut de pe birou poza soției și ai observat abia după trei zile.
• Ți se pare că toate femeile seamănă cu nevastă-ta, iar asta te deranjează.
• Obsevi că soția ta are un amant. Dacă ea are, probabil că ai și tu, iar ea doar se răzbună.
• Ai o boală venerică, dar soția ta e sănătoasă tun. E ceva suspect.
• Ești însurat și fericit? Sigur ai o amantă!”